x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Lumina care vă scapă de celulită şi chelie - află cum

Lumina care vă scapă de celulită şi chelie - află cum

26 Oct 2018   •   16:47
Lumina care vă scapă de celulită şi chelie - află cum

Lumina este fundamentală pentru existenţa vieţii pe pământ. Fără ea nu ar exista plante, iar fără plante nu ar exista animalele şi oamenii. Există chiar hormoni umani a căror secreţie este puternic dependentă de lumina solară, inclusiv cei care intervin în sexualitate, de unde si legenda amantului latin, mediteraneean. Vestea bună este că lumina are şi proprietăţi terapeutice şi, în afara bolilor, ne poate scăpa şi de inestetica celulită.

Cu toţii am auzit despre legătura dintre lumină şi mineralizarea oaselor, rahitismul fiind afecţiunea ce apare din cauza expunerii insuficiente la soare. Cercetările efectuate în anii ’80 de o echipă de specialişti din Ungaria au constatat că efectul biologic al laser-ului se datorează polarizării. Astfel s-a ajuns la crearea primelor aparate de terapie cu lumina polarizată (L.P.).

”Prin efectul de creştere a energiei disponibile şi de stabilizare a membranelor celulare la nivelul celulelor epidermului şi dermului, L.P. are un efect ajutător în tratarea alopeciei. Recomand şi o loţiune care se prepara din 100 tablete de Nitroglicerină în 100 ml de alcool de 96 grade care, prin efectul dilatator asupra microcirculaţiei, întăreşte rădăcina firului de păr. După ce a-ţi aplicat pe zona afectată de alopecie loţiunea, folosiţi lumina polarizată Vreme de 6 minute. Se recomandă o şedinţă pe zi”, susţine medicul Dumitru Bădilă .

În ce boli are efect lumina polarizată?

................

Află tot ce trebuie să știi despree lumina polarizată

×