Paratiroidele – aceste rude sărace ale tiroidei...

Cei mai mulţi dintre noi suntem familiarizaţi cu existenţa şi rolul glandei tiroide. Ceea ce este un lucru benefic, deoarece tiroida este o glandă endocrină cu rol esenţial în desfăşurarea normală a proceselor organice. Totuşi, puţini ştiu despre nişte mici formaţiuni cu care tiroida se învecinează, anume glandele paratiroide.

Acestea sunt în număr de patru, situate în zona posterioară a tiroidei, câte una la fiecare pol - superior şi inferior - al celor doi lobi tiroidieni, având mărimea unui bob de orez.

BANCĂ DE CALCIU
Este evidentă de aici importanţa calciului pentru organismul uman, acesta fiind practic singurul mineral care are un sistem propriu de reglare. De obicei, ne gândim la calciu exclusiv ca un component al osului, dar el este mult mai mult decât atât. Calciul are rol esenţial în transmiterea impulsului nervos şi în contracţia musculară. De fapt, dacă pentru noi osul este suport anatomic şi o structură dinamică, pentru sistemul nervos, osul este un mare depozit, o adevărată bancă de calciu, care îi este necesar pentru o funcţionare normală.

Spre deosebire de alte glande, paratiroidele nu secretă şi depozitează hormoni. Ele măsoară permanent valoarea calciului în sânge şi, în momentul în care acesta scade, glandele produc şi eliberează parathormonul care acţionează rapid, crescând calciul prin toate procedeele de care dispune: mobilizarea calciului din oase, creşterea absorbţiei intestinale şi a reabsorbţiei renale. Acţiunea sa încetează când calcemia atinge valori normale.

În timpul zilei, declanşarea şi stoparea acţiunii paratiroidiene se fac de câteva zeci de ori. Însă, în condiţii patologice, paratiroidele acţionează haotic, fără nici o corelaţie cu valorile calcemiei.

HIPERPARATIROIDISM
Hiperparatiroidismul reprezintă o creştere a activităţii paratiroidiene, cu secreţia unei cantităţi mari de parathormon. Factorii de risc sunt: menopauza, deficitul prelungit de calciu şi vitamina D, terapia prin iradiere în zona gâtului, administrarea de unele medicamente (diuretice sau litiu, de exemplu), o afecţiune ereditară caracterizată prin hiperplazii endocrine multiple. Femeile sunt de trei ori mai afectate decât bărbaţii, majoritatea cazurilor apărând după vârsta de 50 de ani. Cel mai frecvent este vorba de un hiperparatiroidism primar, prin dezvoltarea unei hiperplazii sau tumori la acest nivel.

În 85% din cazuri e afectată o singură glandă paratiroidă, celelalte oprindu-şi activitatea. În 99% din situaţii este vorba de o formaţiune benignă (necanceroasă), dar efectele sale sunt extrem de nocive. Oasele se fragilizează şi se deformează, funcţia renală se deteriorează, apar calcificări în diferite organe, iar aciditatea digestivă creşte.

SIMPTOME NESPECIFICE
Boala debutează insidios, cu simptome nespecifice: astenie, oboseală, depresie, scăderea capacităţii de concentrare, tulburări de somn, dureri abdominale, dureri osoase, urinare excesivă. Dacă suferinţa se prelungeşte, în timp apar simptome de factură diversă: digestive (greaţă, vărsături, dureri, constipaţie, reflux gastro-esofagian, putându-se ajunge chiar la dezvoltarea unui ulcer gastro-duodenal cu complicaţiile aferente), cardiace (hipertensiune arterială, aritmii ), renale (calculi - cu dureri colicative şi hematurie -, poliurie, până la insuficienţa renală), psihice (cefalee, somnolenţă, depresie sau iritabilitate), osoase (dureri, fracturi şi deformări, mai ales la nivelul membrelor inferioare şi al coloanei vertebrale).

Mai rar există şi cazuri de hiperparatiroidism secundar, când, din diferite motive, nivelul calcemiei este scăzut pentru o lungă perioadă. Paratiroidele reacţionează, dar în timp răspunsul lor devine exagerat, necorelat cu valorile calciului. Acest lucru se întâmplă cel mai frecvent în bolile renale cronice, cu insuficienţă renală, când este stopată transformarea vitaminei D în forma sa activă, scăzând astfel dramatic absorbţia de calciu.

VALORILE CALCEMIEI
Diagnosticul se pune mai rar pornind de la datele clinice şi mai frecvent prin descoperirea unor valori mărite ale calcemiei (peste 10,4 mg /dl calciu total, peste 5,2 mg/dl calciu ionizat). De cele mai multe ori, valorile sunt moderat sau chiar puţin crescute. Dacă acest lucru este descoperit la determinări repetate, el ridică o suspiciune de boală, pentru că în orice circumstanţă valorile ridicate ale calcemiei au o semnificaţie patologică. Deoarece în imensa majoritate a cazurilor hipercalcemia este de etiologie paratiroidiană, se impune dozarea acestui hormon, valorile normale fiind de 10-65mg/l.

ALTE EXAMENE
În continuare, se fac examene de urină, urografii pentru aprecierea structurii şi funcţiei renale, radiografii osoase şi măsurarea densităţii acestora, teste imagistice ale paratiroidei (tomografie computerizată, ecografie). Tratamentul este chirurgical şi constă în excizia glandei afectate, cu conservarea celor sănătoase. Hipoparatiroidismul constă în scăderea funcţiei paratiroidei şi apare aproape exclusiv prin îndepărtarea sau afectarea lor în timpul unei operaţii la nivelul tiroidei sau mai rar printr-o maladie autoimună sau prin iradiere.

În acest caz, nivelul calcemiei scade sub 8,8 mg/dl, ceea ce se traduce clinic prin: crampe şi spasme musculare, amorţeală şi furnicături la nivelul buzelor, limbii, degetelor, dureri musculare, oboseală etc. Determinări ale parathormonului arată valori scăzute sau nedetectabile. În timp, se poate ajunge la afectarea danturii, la complicaţii renale, cardiace, neurologice.

PARATIROIDELE
Ele au fost descoperite destul de târziu, la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind de fapt ultimul organ uman major identificat. Funcţia paratiroidelor a fost evidenţiată câteva decenii mai târziu. De fapt, spre deosebire de multivalenta tiroidă, glandele paratiroide au un singur rol, realizat cu ajutorul singurului hormon pe care îl secretă (parathormonul): acela de reglare a nivelului de calciu.

TERAPIE
Tratamentul este de lungă durată, ceea ce impune determinări periodice ale calcemiei. Se administrează pe cale orală calciu şi vitamina D, la nevoie şi injectabil, iar cazurilor care nu răspund li se adaugă diuretice, de obicei un diuretic tiazidic, care creşte nivelul calciului în sânge. Dieta trebuie să fie bogată în calciu (lactate, cereale, legume cu frunze verzi ca varză, spanac, broccoli) şi se evită alimentele ce conţin mult fosfor (se exclud băuturile carbogazoase care conţin cantităţi mari de acid fosforic şi se consumă cu precauţie ouă sau carne).