x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Legătura dintre iubire și inimă, inexistentă

Legătura dintre iubire și inimă, inexistentă

de Paul Bardasu    |    05 Ian 2023   •   06:30
Legătura dintre iubire și inimă, inexistentă

Suntem bombardați de o mulțime de mituri și sfaturi false privind sănătatea, iar inima, mai bine zis sistemul cardiovascular în ansamblu, nu duce lipsă de așa ceva.

Vedem peste tot leacuri miraculoase pentru hipertensiunea arterială, cum să scăpăm de un infarct miocardic acut, ce cristal să atingem ca să nu facem fibrilație și alte asemenea chestiuni departe de medicina adevărată și adevărul științific. Doctorul Vasi Rădulescu ne spune cum stă treaba cu inima.

Un prim mit despre inimă e chiar asocierea ei cu iubirea, crezându-se că ea îndeamnă la căldură și acțiune opusă rațiunii pure, reci. Pur fiziologic vorbind, inima nu generează iubirea și nu secretă nicio substanță corelabilă. Însă inima suferă în lipsa iubirii și ar trebui să ne îngrijim bine de acest capitol.

Un alt mit este poziționarea inimii pe stânga. Poziția ei anatomică este pe centrul toracelui, orientată cu vârful ușor spre stânga.

Alt mit se referă la grăsimile puse în jurul inimii, care practic i-ar bloca activitatea, ducând la deces. E adevărat că există o grăsime pericardiacă, așa cum există în jurul multor organe, dar nu aceasta este nocivă, ci cea aflată în vasele de sânge, care participă la ateroscleroză, ulterior cu posibilă evoluție acută spre infarct sau cronică spre, să zicem, insuficiență cardiacă.

Tensiunea perfectă: 120/75

Alt mit era chiar lucru acceptat de medici, până nu demult. El se referă la tensiunea arterială la vârstnici, acceptată la valori mai mari, fără efecte negative, ba crezându-se chiar că are efecte benefice, că ține vasul de sânge deschis și astfel se perfuzează mai bine organele și țesuturile. Studiile mai recente au arătat că tensiunea arterială trebuie să fie 120/75 mmHg, fiind cea mai bună valoare la adult. Peste 130/80 mmHg intrăm deja pe teritoriul hipertensiunii, iar valori sistolice de 140 sau 150 mmHg la vârstnici nu mai sunt acceptate deloc. 

Un mit important este reprezentat de șocul electric dat în asistolie. Vedem asta încă des prin filme, când pe monitor se vede clar linia izoelectrică, adică inima nu mai bate deloc, iar medicii sau alte personaje aplică padelele defibrilatorului pentru a genera șocul. Șocul se dă la tulburare gravă de ritm, cum ar fi fibrilația ventriculară, el practic ștergând ritmul anormal și lăsând inima să repornească în ritmul ei normal, sinusal. Șocul este ca un reset. 

Inima, plămânii sau creierul nu dor

Un alt mit poate fi considerat și faptul că inima se odihnește în diastolă, adică pauza dintre două contracții. E adevărat că o lasă mult mai ușor, dar procesul de relaxare ventriculară este și el consumator de energie.

Oprești un atac de cord înțepându-te cu un ac într-unul dintre degetele mâinii stângi? Firește că nu. Nu există absolut nicio logică aici. Se spune că există acolo o venă care are legătură directă cu inima, iar acul ar produce un efect miraculos, probabil eliberând vreo tensiune locală sau generând un val de durere cu efect defibrilator. În realitate, orice venă duce cumva tot spre inimă, dar acul n-ar trebui folosit în niciun caz. 

Un alt mit se referă la durerea de inimă. Nu simțim niciodată inima că doare, la fel cum nu simțim plămânii sau creierul. Durerea așa-zis de inimă se simte la periferia corpului și se numește angină, iar ea poate fi resimțită în feluri multiple. 

Alimente care fac bine la inimă

Suntem bombardați de sfaturi privind alimentația, diete spectaculoase, recomandări de produse cu efecte nișate pe anumite organe, suplimente miraculoase. Trebuie să știți că nu avem nevoie de absolut nicio dietă dacă respectăm anumite reguli relativ simple, dacă facem mișcare, ne păstrăm echilibrul psihic și starea de sănătate - în aceste condiții, masa corporală va fi o oglindă a felului în care avem grijă de noi în fiecare zi, spune medicul Rădulescu. Nu există nici superalimente care fac bine la inimă. Mâncând fructe și legume multe, respectând reguli de bun simț, având grijă la dozele de grăsimi, la zaharuri, vom alimenta corect tot corpul, pentru că asta facem mereu, nu izolat, pe un anumit organ care ne interesează mai mult. Nu avem nevoie nici de suplimente în lipsa carențelor dovedite de un medic sau a unor perioade sau situații care cer diverse suplimentări. Altfel, avem o piață uriașă de suplimente care nu și-au dovedit efectele benefice în urma studiilor. Ar trebui evitate și produsele așa-zis naturiste care se laudă cu efecte spectaculoase și spun tare că nu au efecte adverse, deci ar fi dezirabile; ele reprezintă un marketing fără adevăr științific în spate, fără dovezi că într-adevăr ar funcționa. Nu există nici leacuri băbești de vindecare a tensiunii arteriale. Conform medicului, aceasta nu se vindecă, ci se ține sub control cu medicație și schimbări în stilul de viață.

×