x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Pe spinarea altuia. Cum se formează atitudinea parazitară

Pe spinarea altuia. Cum se formează atitudinea parazitară

de Florian Saiu    |    09 Mar 2026   •   06:00
Pe spinarea altuia. Cum se formează atitudinea parazitară
Sursa foto: Cum se formează atitudinea parazitară

În zilele noastre, poate mai mult decât oricând, există foarte multe persoane care nu numai că se agață de altele pentru a-și câștiga o existență lipsită de griji, dar unele dintre ele impun și un trend, o modă. 

Deseori această formă de viață este criticată în societatea noastră, fără a se ridica întrebarea dacă nu cumva aceste persoane dependente de altele pentru supraviețuire sunt, poate, atinse de o maladie, o dereglare neurologică etc. În încercarea de a găsi un răspuns, am recurs la psihiatra Karen Horney, autoarea unei lucrări excepționale: Personalitatea nevrotică a timpului nostrum (Editura Trei, 2025). Îi cedăm cuvântul: „Astfel de persoane dezvoltă frecvent inhibiții legate de câștigarea banilor, astfel încât ezită să ceară plata pentru munca lor sau ajung să muncească foarte mult fără a primi o recompensă adecvată, părând astfel mai generoase decât sunt în realitate. Apoi sunt predispuse să devină nemulțumite de veniturile lor insuficiente, adesea fără să își dea seama de motivul acestei nemulțumiri. Dacă inhibițiile persoanei nevrotice devin atât de răspândite încât îi impregnează întreaga personalitate, rezultatul va fi incapacitatea generală de a se baza pe propriile sale forțe și va trebui să fie susținută de alții”.

Amărăciune inevitabilă

În completare: „Va duce astfel un fel de existență parazitară, satisfăcându-și tendințele de exploatare. Atitudinea parazitară nu va apărea neapărat în forma grosolană a ideii «lumea este datoare să îmi asigure existența», ci poate lua o formă mai subtilă, manifestându-se prin așteptarea ca alții să îi facă favoruri, să ia inițiativa, să îi ofere idei pentru munca sa, pe scurt, prin așteptarea ca alții să își asume responsabilitatea pentru viața sa. Rezultatul este o atitudine ciudată față de viață în general: persoana nu are o idee clară că aceasta este propria sa viață și că de ea însăși depinde să facă ceva din ea sau să o rateze, ci trăiește ca și cum ceea ce i se întâmplă nu ar privi-o, ca și cum binele și răul ar veni din exterior fără ca ea să aibă vreo influență asupra lor, ca și cum ar avea dreptul să aștepte lucruri bune de la ceilalți și să îi învinuiască pentru toate lucrurile rele. Deoarece în aceste circumstanțe de obicei se produc mai multe lucruri rele decât bune, o amărăciune tot mai mare față de lume este aproape inevitabilă”.

Frică perpetuă și furie

Mai mult: „Atitudinea parazitară poate fi întâlnită și în nevoia nevrotică de afecțiune, mai ales când ia forma dorinței nestăvilite de favoruri materiale. Un alt rezultat frecvent al tendinței nevroticului de a deposeda sau exploata este teama că va fi înșelat sau exploatat de alții. El poate trăi într-o frică perpetuă că cineva va profita de el, că i se vor fura bani sau idei și va reacționa la fiecare persoană pe care o întâlnește cu teama că aceasta ar putea dori ceva de la el. O doză aparent disproporționată de furie este descărcată dacă este într-adevăr înșelat, de exemplu, dacă un șofer de taxi nu merge pe drumul cel mai scurt sau dacă un chelner umflă nota de plată. Valoarea psihologică a proiectării propriilor tendințe abuzive asupra altora este clară. E mult mai plăcut să simți o indignare justificată față de alții decât să te confrunți cu propria problemă. Mai mult, persoanele isterice folosesc adesea acuzațiile ca mijloc de intimidare sau de a-l agresa pe celălalt pentru a-l face să se simtă vinovat și astfel să se lase abuzat”.

„Atitudinea parazitară poate fi întâlnită și în nevoia nevrotică de afecțiune, mai ales când ia forma dorinței nestăvilite de favoruri materiale”, Karen Horney, psihologă

„Un alt rezultat frecvent al tendinței nevroticului de a deposeda sau exploata este teama că va fi înșelat sau exploatat de alții”, Karen Horney, psihologă

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: atitudine parazitare sanatate
Parteneri