Bebeluşul vostru simte o nevoie naturală de mişcare. Încă din primele minute de viaţă, el dă cu vioiciune din mâini şi din picioare, aceste mişcări simple putând fi considerate exerciţii de gimnastică, dacă sunt repetate cu regularitate. Însă gimnastica propriu-zisă o veţi începe cu cel mic abia după ce va împlini trei luni. Până atunci, este bine să încurajaţi nevoia de mişcare a copilului, prin exerciţii care să-i urmeze mişcările naturale, însă fără a-l forţa.
Cu cât copilul se mişcă mai mult, cu atât el se dezvoltă mai bine, spune doctorul Gheorghe Burnei, medic ortoped, şeful clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului "Marie Curie" din Bucureşti. Potrivit acestuia, mişcarea este singura metodă de a întări muşchii şi articulaţiile celui mic, de a stimula circulaţia periferică şi terminaţiile nervoase, de a tonifica inima şi plămânii. Pe de altă parte, exerciţiile fizice contribuie la dezvoltarea limbajului, a spiritului de observaţie şi a atenţei. Medicul recomandă ca, încă din prima lună de viaţă, să-l obişnuiţi pe cel mic cu exerciţii uşoare, executate cu blândeţe, având în vedere că articulaţiile, ligamenele şi muşchii copilului sunt încă fragile.
Până la trei luni, exerciţiile trebuie făcute culcat pe spate. Indoiţi şi intindeţi mâinile copilului, depărtaţi-le şi apropiaţi-le, trageţi de ele şi scuturaţi-le uşor; îndoiţi-i şi întindeţi-i talpa piciorului, apropiaţi şi depărtaţi picioarele, executaţi cercuri cu ambele picioare, inspre interior şi în afară, executaţi mişcări de îndoire din genunchi şi şolduri până ce coapsele ating abdomenul. Evitaţi extensiile puternice şi răsucirile. La această vârstă, cel mai important exerciţiu este următorul: culcaţi-l pe sugar pe burtă, determinându-l astfel să se ridice în mâini, să-şi ridice capul şi să-şi încordeze spatele. Acesta are menirea de a întări musculatura gâtului şi a spatelui şi de a-l pregăti pentru şezutul în funduleţ, dar şi pentru mers.
În timpul exerciţiilor, vorbiţi cu cel mic, zâmbiţi-i şi încurajaţi-l, chiar dacă la început el va plânge şi va opune rezistenţă. Pentru că bebeluşul "simte" direcţia mişcării, după câteva exerciţii, el va participa activ la mişcare. Doctorul Gheorghe Burnei recomandă să exersaţi cu bebeluşul cel mult 15 minute, de două ori pe zi. Exerciţiile de gimnastică pot fi combinate cu masajul mâinilor, al picioarelor, spatelui, toracelui şi abdomenului. Retineţi! Dacă în timp ce îi atingeţi articulaţiile percepeţi nişte "zgomote" anormale, luaţi legătura cu un medic pentru a stabili dacă sunt probleme cu dezvoltarea articulaţiilor.
Între 3 şi 6 luni
Acum, bebeluşul a învăţat să îşi ţină capul ridicat şi poate să stea culcat pe abdomen. A venit momentul să îi exersaţi gâtul şi trunchiul. Culcaţi copilul cu faţa în jos, cu capul într-o parte şi lăsaţi-l în această poziţie atât timp cât îşi poate ţine capul ridicat. Pe măsură ce muşchii cefei devin mai puternici, prelungiţi treptat timpul acordat acestui exerciţiu. După ce copilul a învăţat să-şi ţină capul ridicat, trebuie ajutat să îşi ridice şi partea superioară a trunchiului, sprijinindu-se pe coate şi pe antebraţe. Aceste exerciţii trebuie repetate de 3 ori pe zi. Tot în acest interval de vârstă, copilul învaţă să-şi ridice trunchiul din pozitia culcat în poziţia şezând. Ajutaţi-l să o facă, trăgându-l uşor de braţe în sus şi menţinându-l în această poziţie cel mult 2 secunde. Astfel îi tonificaţi musculatura abdominală şi îl stimulaţi pe copil să stea în şezut. Pentru muşchii spatelui se mai recomandă şi următorul exerciţiu: culcaţi copilul pe burtică, cu capul într-o parte; apucaţi-i cu degetele mari gambele, în timp ce cu celelalte degete cuprindeţi genunchii şi partea inferioară a coapselor; ridicaţi picioarele şi bazinul, astfel încât pieptul, capul şi umerii copilului să rămână pe suprafaţa pe care se fac exerciţiile. Menţineti această poziţie timp de câteva secunde.
Între 6 şi 9 luni
În această perioadă, cel mic este capabil să execute mişcări de gimnastică culcat pe spate, culcat cu faţa în jos sau din şezând. Este momentul să introduceţi în programul zilnic de gimnastică mai multe exerciţii pentru trunchi (extensii, îndoiri laterale sau răsuciri), în timp ce pentru picioruşe este nevoie de mişcări ritmice, pregătitoare pentru mers. Un exerciţiu deosebit de util pentru întărirea muşchilor cefei este cel denumit "puntea": culcaţi copilul pe spate; cu o mână sprijiniţi-i gleznele, în timp ce pe cealaltă, cu degetele desfăcute, introduceţi-o sub spatele copilului; ridicaţi-i uşor trunchiul, fără a-i ridica însă şi capul. La această vârstă se mai recomandă exerciţiile de târâre şi rostogolire, importante pentru dezvoltarea coordonării mişcărilor.
Între 9 şi 12 luni
Pentru a-l încuraja pe copilul cu vârsta între 9 şi 12 luni să se ridice în picioare, specialiştii vă recomandă următorul exerciţiu: culcaţi copilul pe spate; cu mâna stângă cuprindeţi-i gleznele, flectaţi-i genunchii şi aduceţi-i picioarele cât mai aproape de funduleţ, în timp ce cu mâna dreaptă apucaţi articulaţiile mâinilor; ridicaţi copilul în şezut, după care trageţi de mâini în sus. Astfel, copilul se sprijină în tălpi, îşi întinde corpul şi se ridică în picioare. Şi, pentru că bebeluşul va fi tentat să facă şi primii paşi, începeţi prin a-l învăţa mersul lateral, cu sprijin de marginea patului. Îl puteţi susţine şi de subţiori sau de mâini. Când micuţul a învăţat să meargă, exersaţi cu el mersul cu braţele întinse de-a lungul capului, ajutat de către părinţi. Pentru început, lăsaţi-l să atingă podeaua numai cu vârfurile picioarelor şi abia după aceea cu toată talpa. Acest exerciţiu întăreşte musculatura gambelor şi a boltei plantare.
RECOMANDĂRI. Momentul cel mai potrivit pentru gimnastică este înainte de băiţa zilnică. Exerciţiile se fac cel mai bine pe o măsuţă înaltă şi suficient de lată (acoperită cu o pătură care să nu alunece) într-o încăpere luminoasă, aerisită şi bine încălzită (cel mult 23 de grade Celsius). Lăsaţi copilul dezbrăcat atunci când face gimnastica, nu numai pentru uşurinţa executării exerciţiilor, dar şi pentru baia de aer care nu trebuie ratată. Nu vă temeţi că bebeluşul poate răci! Prin mişcare, corpul lui se menţine încălzit, însă după terminarea exerciţiilor el trebuie îmbrăcat imediat. O şedinţă de gimnastică nu trebuie să depăşească 15 minute, iar numărul exerciţiilor efectuate nu trebuie să fie mai mare de 10.
SFATUL MEDICULUI
Gimnastica ajută la dezvoltarea fizică şi psihică a copilului şi contribuie la călirea organismului, efectele exerciţiilor fizice fiind prezente nu numai la sugarul sănătos, ci şi la cel "morocănos" sau la cel cu afecţiuni musculare (paralizie, hipotonie - diminuarea tonusului muscular etc.), spune prof dr Gheorghe Burnei, şeful clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului "Marie Curie" din Bucureşti. Dar pentru ca gimnastica să îşi atingă scopul, ea nu trebuie să-l obosească pe copil, iar exerciţiile alese de părinţi trebuie să corespundă vârstei, dezvoltării psihomotorii, precum şi stării lui de sănătate.
Citește pe Antena3.ro