Tulburările de creştere

Nimic nu scapă ochiului vigilent al unei mame, nici primele semne de boală, nici micile probleme comportamentale, nici cele sentimentale... cu atât mai mult mamele remarcă orice tulburare de creştere a puiului ei, observându-l zilnic sau comparându-l cu ceilalţi copii, fie că este vorba despre o întârziere în creştere, fie că este o creştere exagerată.

Nimic nu scapă ochiului vigilent al unei mame, nici primele semne de boală, nici micile probleme comportamentale, nici cele sentimentale... cu atât mai mult mamele remarcă orice tulburare de creştere a puiului ei, observându-l zilnic sau comparându-l cu ceilalţi copii, fie că este vorba despre o întârziere în creştere, fie că este o creştere exagerată.
În general, cea mai spectaculoasă creştere se înregistrează în primul an de viaţă, când copilul ajunge să măsoare cu 18-20-25 cm mai mult. În cursul celui
de-al doilea an, el creşte 12-13 cm, în cel de-al treilea – cam 7 cm, pentru ca în continuare, până la pubertate, să crească circa 5 cm pe an. La pubertate se produce o creştere de circa 6-10 cm la fete şi 8-13 cm la băieţi anual, pentru ca după acest moment cartilajele de creştere să înceapă să se osifice şi creşterea să înceteze.
Fireşte, părinţii sunt mai îngrijoraţi în cazul unui deficit de creştere a copilului, pentru că, în afară de problemele medicale pe care le pot ascunde (şi de existenţa şi gravitatea cărora  părinţii nu sunt totdeauna conştienţi), ridică şi unele probleme privind integrarea copilului în colectivitate. Această problemă poate fi observată încă de la naştere, pe parcursul copilăriei sau la pubertate şi poate avea numeroase cauze.

Cauze

Factorii ereditari sunt importanţi, astfel încât copilul va avea o înălţime apropiată de a părinţilor săi şi, în general, tinde să se apropie de cea a părintelui de acelaşi sex. Unele boli cronice (boli digestive cu deficit de absorbţie, bolile renale, hepatice, cardiovasculare, pulmonare, diabetul zaharat, anemiile) pot produce o creştere deficitară, la fel şi o dietă săracă, inadecvată vârstei. Unele boli endocrine sunt însoţite de acelaşi efect. Aşa este  hipotiroidismul (dat de o secreţie scăzută de hormoni tiroidieni) sau boala Cushing (produsă printr-un nivel crescut de hormoni suprarenali). Afectarea hipofizei (o glandă endocrină situată intracranian) prin diferite mecanisme: în timpul naşterii copilului, prin traumatisme ulterioare, din cauza unor tumori locale sau de vecinătate sau pur şi simplu fără o cauză aparentă, se manifestă printre altele, cu o scădere a nivelului hormonului de creştere pe care aceasta îl secretă, substanţă cu rol esenţial în procesul de creştere. Tot la acest capitol putem încadra şi pubertatea întârziată, în care acest moment, cu modificările sale hormonale şi efectele sale multiple se declanşează mai târziu, astfel încât şi creşterea este întârziată, dar în final copilul ajunge la o înălţime normală, chiar dacă mai târziu decât colegii săi. În fine, există factori congenitali, legaţi fie de o creştere intrauterină mică, fie de o anomalie cromozomială. Greutatea mică la naştere este cauzată de dieta săracă a mamei, de infecţii de care ea a suferit pe timpul sarcinii sau de obiceiuri nesănătoase pe care le-a avut în această perioadă (fumat, consum de alcool sau droguri). Există câteva zeci de  boli genetice care au ca efect o înălţime mică. Cele mai frecvente sunt acondroplazia şi sindromul Turner (apărut la fetiţe cărora le lipşeste un cromozom X).
Aspectul copiilor poate fi uneori caracteristic. În acondroplazie, copilul are membrele mai scurte, comparativ cu toracele şi capul. În sindromul Turner nu apar caracterele sexuale secundare şi pubertatea. În hipotiroidism, de pildă, copilul este supraponderal, prezintă tiroida mărită (are guşă), are pielea uscată, e constipat, lipsit de energie, veşnic obosit, are probleme de memorie şi concentrare şi foarte sensibil la frig. În boala Cushing, copilul este supraponderal, uneori obez, cu grăsimea dispusă mai ales pe abdomen, unde pot apărea vergeturi, cu faţă rotundă, cu reducerea maselor musculare. În hiposecreţia hipofizară, copilul este mic de statură, dar are un aspect proporţionat şi o dezvoltare psihică normală.


Ereditate
În ceea ce priveşte creşterea accentuată în înălţime, ea poate fi ereditară, poate fi dată de o pubertate precoce, în care creşterea începe mai devreme decât la copiii de vârstă apropiată, dar se termină mai repede, astfel că în final ca adult va avea o înălţime obişnuită. Creşterea exgerată în înălţime poate fi dată de o secreţie crescută a hormonului de creştere hipofizar, care poate fi tumorală sau pur şi simplu idiopatică (fără o cauză aparentă).
Trebuie menţionat că destul de mulţi copii (după unele statistici chiar 15%) prezintă aşa-zisele dureri de creştere. Ele pot apărea între 2 şi 12 ani, seara târziu sau noaptea, sunt localizate mai ales la nivelul membrelor inferioare (coapse, genunchi) şi dispar dimineaţa. Aceste dureri nu trebuie tratate ca o dramă, dar nici neglijate. De obicei, masajul, mişcări uşoare de întindere repetate de mai multe ori pe zi, căldura aplicată local sunt măsuri eficiente.

Măsuraţi-vă copilul!

Principiul de bază în abordarea tulburărilor de creştere este că ele nu trebuie minimalizate. Chiar deficitul de creştere la un copil cu părinţi scunzi poate ascunde o afecţiune patologică. Chiar creşterea exagerată în înălţime, care de obicei este o mândrie pentru părinţi, trebuie uneori investigată. Medicul dumneavoastră de familie are cu siguranţă tabele cu înălţimea şi greutatea normală, în funcţie de vârstă şi sex. Nu ezitaţi să îi cereţi informaţii. Măsuraţi-vă copilul acasă în mod corect şi însemnaţi datele. Pentru asta puneţi copilul să stea lângă un perete, desculţ, cu umerii şi şoldurile lipite de acesta şi privirea înainte. Cu o riglă marcaţi creştetul copilului şi treceţi semnul pe zid. Copiii sub 2 ani vor fi măsuraţi stând întinşi pe o suprafaţă plană. Dacă aţi observat o creştere anuală sub 5 centimetri este bine să vă adresaţi medicului.

Tratament

Diagnosticul începe cu măsurători şi examen clinic şi continuă de obicei cu un consult endocrinologic şi teste de laborator: testări hormonale, radiografii osoase pentru a observa stadiul evolutiv al cartilajelor de creştere etc. Tratamentul se adresează afecţiunii cauzale: ameliorarea bolii cronice de care suferă copilul, îmbunătăţirea dietei, tratarea bolilor hormonale. Hipotiroidismul şi boala Cushing răspund foarte bine la tratament şi rezultate bune se obţin şi prin administrarea hormonului de creştere în cazul afecţiunilor hipofizare. În acest caz, tratamentul este injectabil, de lungă durată, primele semne apar după câteva luni sau un an. Datorită succeselor obţinute, hormonul de creştere a început să fie utilizat şi în afecţiuni în care nu există un deficit al acestuia, cum ar fi bolile renale cronice, sindromul Turner (combinat cu estrogeni), hipostatură de cauze congenitale.


SUSŢINERE. În afară de tratamentul medicamentos, copilul trebuie susţinut şi încurajat pentru dezvoltarea completă a personalităţii, a relaţiilor normale cu cei din jur, ferit de complexe şi în discuţiile avute trebuie să i se explice cu răbdare că nu este cu nimic inferior celorlalţi copii.


DIETĂ. Copilul trebuie hrănit în mod corect (dar fără abuzuri, căci în afară de cazurile de malnutriţie, dieta şi suplimentele naturale nu vindecă singure, în mod miraculos, tulburările de creştere) şi încurajat să desfăşoare o activitate fizică şi activităţi extraşcolare.