Aproape întotdeauna durerea lombară joasă presupune multe întrebări din partea pacientului sau probleme de diagnostic pentru medic. Deoarece această durere poate fi rezultatul afectării structurilor osoase, musculare, ligamentare, articulare sau nervoase locale. Sau poate fi suferinţa altui organ care iradiază aici.
Foarte des durerea se produce prin afectarea muşchilor sau a ligamentelor, cauzată de traumatisme, suprasolicitare, mişcări de întindere, răsucire, ridicare. În acest caz, durerea este localizată, medie sau severă, însoţită de contractura musculară, zona respectivă e sensibilă la atingere, durerea se accentuează la anumite mişcări şi cedează la repaus sau în anumite poziţii. Apare, de obicei, episodic, este mai puternică în primele două-trei zile, pentru a ceda treptat în câteva zile sau săptămâni.
Alteori, durerea se produce prin iritarea sau compresia unui nerv, putând fi determinată prin diferite afecţiuni locale: hernie de disc, stenoza canalului spinal, defecte ale vertebrelor cu aşezarea lor în poziţii vicioase, fracturi. În acest caz, apare o durere severă, care începe în zona lombară şi coboară în fese, coapse, pe picior, putând fi însoţită de slăbiciune musculară, amorţeală, furnicături.
Afecţiunile articulare locale sunt fie degenerative, apărute cu vârsta, fie de natură inflamatorie, şi se manifestă prin durere de intensitate medie, dar persistentă în timp, prin înţepenire, simptomele fiind mai evidente dimineaţa şi diminuându-se pe măsură ce articulaţia se mobilizează.
Durerea din diferite maladii ale organelor abdominale poate iradia în zona lombară: procese inflamatorii pelvine care interesează uterul, ovarele sau trompele, boli ale prostatei, pancreatita, afecţiuni ale vezicii biliare, anevrism aortic etc. În special infecţiile sau calculii renali ridică probleme de diagnostic, pentru că, uneori, simptomatologia este estompată, nespecifică.
De obicei, infecţiile se manifestă prin febră, durere lombară, arsuri la urinare, urină tulbure sau cu sânge. Durerea este mai intensă noaptea, în perioadele de odihnă, nu e legată de mişcare şi cedează dacă se face tratamentul corect, fără a se prelungi săptămâni sau luni, ca în procesele coloanei lombare.
Durerea din calculii renali este severă, fără febră sau cu mici ascensiuni febrile, iradiată în jos, spre zona genitală, posibil cu sânge în urină. Nu ezitaţi să vă prezentaţi la medic dacă durerea severă urmează unui traumatism, dacă nu cedează după două-trei zile şi nu vă permite desfăşurarea activităţilor curente.
Este necesară consultarea medicului şi dacă durerea este însoţită de febră, modificari urinare şi alterarea stării generale sau de simptome neurologice (furnicături, amorţeală, slăbiciune) ori dacă nu cedează după două-trei săptămâni de tratament recomandat.
Uneori, medicul de familie vă va consulta şi prescrie un tratament, dar alteori e nevoie de consult de specialitate neurologic, ortopedic, reumatologic. Investigaţiile includ radiografii lombare, uneori un examen de rezonanţă magnetică sau tomografic, teste de sânge şi urină pentru excluderea altor afecţiuni.