Are bătrâneţea haine grele?

Vârsta este de fapt diferită din patru puncte de vedere. Există vârsta cronologică, cea în care se adună anii de la naştere, dar există şi vârsta psihologică, de fapt cum se simte omul care a atins o anumită vârstă, cum realizează el că au trecut anii şi pofta lui de viaţă când se simte bine şi în putere.

Mai există şi o vârstă socială, dependentă de rolul pe care vârstnicul îl mai are în colectivitate. Şi în fine, mai există acea importantă vârstă biologică, care este greşit considerată a fi egală cu vârsta cronologică. Vârsta biologică marchează cât de tare au scăzut rezervele funcţionale ale omului. La stres se vede diferenţa între cel cu vârstă biologică favorabilă faţă de cel care e dominat de trecerea anilor. De regulă, au fost considerate persoane vârstnice cele peste 65 de ani, care înseamnă vârsta de pensionare în ţările occidentale.

Speranţa de viaţă
Medicina a făcut, cum am menţionat, să crească speranţa de viaţă. În vremurile foarte depărtate, speranţa de viaţă era de 20 de ani, apoi a ajuns la 50 de ani, iar acum în ţările bogate speranţa de viaţă a crescut la 84 de ani. La noi, speranţa de viaţă a femeilor este de 76 de ani, a bărbaţilor de 69 de ani, deci o medie de 73 de ani. În funcţie de bolile pe care le au, medicina îi consideră vârstnici tineri pe cei între 65 şi 74 de ani, îi cataloghează ca vârstnici pe cei între 74 şi 85 de ani şi le spune longevivi celor ce depăşesc 85 de ani. Unii oameni au rezerve mari funcţionale, rezerve mari de lucru al organelor. Şi ei sunt mai tineri biologic decât vârsta cronologică, cea din acte. La extrema cealaltă, unii oameni cărora rezervele organismului li s-au secat sunt mai vârstnici decât etatea lor. Într-o societate dezvoltată, unde nu se mai pune bază pe forţa fizică, ci pe efortul intelectual, oamenii nu se pensionează nici la 70 de ani.

Funcţia creierului
În evaluarea vârstei simţite de om este foarte importantă funcţia creierului. Sau cum zice ştiinţa partea cognitivă. Vârstnicii care nu au o boală, dar li se reduce în mod firesc funcţia lor cerebrală, pierd de regulă viteza de reacţie. Ei îşi dirijează memoria selectiv, ţinând minte lucruri importante şi lăsând uitării lucrurile nesemnificative. Este un fel de mecanism de protecţie. De exemplu, când sună un telefon, vârstnicul îşi dirijează memoria către convorbirea telefonică care este mai importantă şi nu dă atenţie unde-şi pune cheile. Mulţi vârstnici au depresie.

Şi de multe ori ei maschează această depresie, insistând pe suferinţele somatic, adică de funcţionare a organelor. De exemplu, un bătrân se vaită de articulaţii, dar în fond el are depresie. Şi această scădere de stare mintală şi de curaj accentuează boala articulaţiei.

Beneficiu reciproc
Japonezii au făcut un studiu de mare amploare şi au constatat cât de importantă este prezenţa bunicilor lângă familia tânără. Cel mai mare savant al Japoniei a fost întrebat cine i-a influenţat decisiv mintea, sufletul şi cariera. Marele om de ştiinţă japonez a răspuns că bunica, prin discuţiile cu el. Când se ocupa de creşterea lui, l-a modelat ca pe un om de mare valoare. Tocmai de aceea este importantă familia lărgită, în care bunicii participă la creşterea nepoţilor. Este util atât pentru vârstnic să fie în preajma copiilor, cât şi pentru copii. Bunicii oferă informaţii nepotului cu răbdare, îi fac educaţie şi îi modelează comportamentul cu diplomaţie şi simţ pedagogic. Apare un beneficiu reciproc între vârstnic şi copil. Nu trebuie neglijată experienţa celor în vârstă. Experienţa de viaţă n-o poţi obţine din cărţi, ci de la cei în vârstă. Mai importantă este experienţa de viaţă decât informaţia rece luată din cărţi sau din computer.



Daţi viaţă anilor!
Doamna Ana Aslan, marea savantă a medicinii geriatrice de reputaţie internaţională, spunea că trebuie să-i privim pe vârstnici ca pe proprii părinţi. Iar părinţii fiecăruia dintre noi nu au vârstă. Academicianul Ana Aslan era convinsă că trebuie: "Să adăugăm viaţă anilor şi nu ani vieţii". Cu alte cuvinte, să nu o ia înainte, în degradare, vârsta biologică faţă de vârsta cronologică. Medicina trebuie să menţină independenţa vârstnicilor, să amâne decompensarea bolilor cronice. Cu înaintarea în vârstă, se acumulează o serie de boli. Vârstnicii sunt fragili. Bolile cronice sunt latente, dar apar când peste ele se suprapune ceva. Funcţia cerebrală e mai importantă decât orice. După vârsta de 85 de ani, 40% dintre vârstnici au o scădere a funcţiei de cunoaştere. Nu toţi au aceeaşi degradare a funcţiei de cunoaştere. Există o diferenţă de la vârstnic la vârstnic în privinţa degenerării cerebrale. Medicina trebuie să acţioneze asupra cauzelor regenerării funcţiei creierului şi nu doar asupra consecinţelor.

Funcţionează unele prejudecăţi: că unele modificări, o dată cu vârsta, sunt normale. De exemplu, că osteoporoza, acea pierdere de masă osoasă, e normală pe măsura înaintării în vârstă. Dar azi, osteoporoza e considerată o boală ce trebuie tratată şi prevenită şi nu ca un lucru normal la vârstnici.

Radicalii liberi
Să nu credem că toţi vârstnicii trebuie automat să ajungă la degradarea fizică şi psihică. Sunt acuzaţi în necazurile bătrâneţii radicalii liberi. Radicalii liberi produşi de oxigen şi azot apar normal în organism, dar ei sunt îndepărtaţi de unele enzime. Cu trecerea anilor, aceste enzime scad şi ele sunt depăşite de radicalii liberi care nu mai sunt epuraţi. Şi alimentaţia rea sporeşte numărul radicalilor liberi. Radicalii liberi distrug mitocondriile, care sunt bateriile celulei, sursa de energie a celulei. Se distruge din cauza acestor radicali liberi celula şi, prin cumularea acestor lezări ale celulelor, apar bolile. De aceea, noi trebuie să stimulăm procesele naturale ale organismului ce produc enzimele care vin de hac radicalilor liberi. Medicina a mai descoperit şi alte metode de atacare a acestor radicali liberi cu efect negativ.

DEMONSTRAŢIE. Directorului medical al Institutului de Geriatrie "Ana Aslan", conf. dr Gabriel Prada, nu-i place termenul bătrâneţe. Nu prea e de acord nici cu proverbul "bătrâneţe, haine grele". Acest medic, care se luptă cu bătrâneţea altora, face o întreagă demonstraţie ştiinţifică a înaintării în vârstă.

PENSIONARE. Prin progresul medicinei, care ajută organismul să lupte cu bolile, şi prin creşterea speranţei de viaţă lucrurile s-au schimbat. Acum, în Franţa, pensionarea este la 70 de ani. Iar în America, există o vârstă de pensionare flexibilă. Când un om are randament intelectual normal, firma nu-l pensionează, ba din contră, îl stoarce de toate calităţile ce servesc locului de muncă. Iată un exemplu, savantul român Palade dădea randament intelectual şi la 90 de ani, timp în care îşi continua cercetările în SUA. Bismark acreditase, între regulile lui, vârsta de pensionare la 60 de ani. Era ca o recunoştinţă din partea statului pentru munca prestată şi statul îl plătea pe omul pensionat, lăsându-l să se odihnească.