La rinichi, la bila, la glandele salivare. Pietre de diferite forme si dimensiuni, toate extrem de dureroase. In batalia cu pietrele, chirurgia clasica a pierdut terenul in favoarea metodelor moderne.

Ne place sau nu ne place, un adevar nu poate fi contestat de nimeni. Organismul unor oameni ascunde in unele colturi veritabile cariere de pietre. Si nu e nici o exagerare cand se foloseste comparatia cu o cariera de piatra, pentru ca rinichii unor oameni produc spornic, dar, pagubos, pietre, si nu numai rinichii, ba chiar si vezica biliara, care devine si ea, in cazul unor pacienti, o fabrica de pietre. Surprinderea unor oameni a fost justificata cand medicina a demonstrat ca, acolo unde te astepti mai putin, in glandele salivare, se pot forma pietre cu repercusiuni importante asupra sanatatii.

La rinichi

Pietrele la rinichi se localizeaza fie chiar in tesuturile rinichiului, fie in vezica urinara, fie pe canalele stramte de scurgere a urinei, adica pe uretere. Cand pietrele sunt mai mari, cu forme neregulate, chiar cu muchii taioase, ei bine, cand aceste pietre se intepenesc pe uretere sau se infig in peretele vezicii, ele nu mai pot sa alunece la vale, produc sangerari si intepenirea lor conduce la chinuri dureroase greu de suportat. Unii au noroc si doar administrarea prin perfuzie a unor medicamente ii scapa de colica renala. Medicamente antispastice de scadere a contracturii, medicamente impotriva durerilor si vasodilatatoare reusesc sa clinteasca anumite pietre ce o iau la vale si fara alte interventii, doar prin medicatie sunt eliminate in urina. Alteori insa, pietrele nu pot fi deblocate de medicamente si pana acum o vreme solutia era doar bisturiul ce taia si scotea pietre.

Intre timp au aparut alte metode decat chirurgia clasica ce ii scapa pe oameni de pietrele impotmolite pe traseul reno-urinar. Exista acea metoda a vibratiilor numita litotritie, o masa cu vibratii pe care se asaza omul cu colica renala, ce reuseste sa sparga unele pietre, daca nu sunt prea mari si nu au "tepi" care sa le infiga in peretii ureterelor. Astfel sfaramate cu vibratii, ramasitele de calcul sunt eliminate prin urina. Dar nu intotdeauna metoda vibratiilor da rezultate si atunci cand pietrele sunt mai mari si colturoase se apeleaza la endoscopie.

Pe calea normala se introduce endoscopul ce ajunge la pietrele din uretere sau vezica si socurile cu aer comprimat sparg calculii care se agata si se scot cu acelasi endoscop. Mai exista o metoda a dilatarilor progresive. Prin sale se introduce un tub care se strecoara printre fasciculele de muschi, apoi tuburile introduse sunt din ce in ce mai largi pana se ajunge la piatra. Si asta fara a taia cu bisturiul tesuturile. Prin aceleasi tuburi, din ce in ce mai largi, se introduc si aici socurile cu aer comprimat ce sparg calculul.

Miniinvaziva

Daca nici una dintre aceste metode nu poate fi aplicata, se recurge la interventia miniinvaziva cu laparoscopul. Laparoscopia face doua-trei incizii mici cat butoniera unei camasi, pe acolo patrunde camera video, evidentiind locul unde se afla piatra, si prin aceleasi tuburi ale laparoscopului, cu unele instrumente specifice, se sparg si se extrag pietrele. Doar in 2%-3% dintre cazuri se mai rezolva calculii renali cu bisturiul chirurgiei clasice.

La bila

Pietrele la bila, cum denumeste poporul vezica biliara, sunt si ele des intalnite, dar durerile sunt ceva mai mici decat in cazul calculilor renali. Dar pietrele formate in colecist pot da importante dereglari in aparatul digestiv. Culmea, pietrele de dimensiuni mai mici sunt mai periculoase decat calculii biliari ceva mai mari. Si asta fiindca pietricelele mai usor pot fi antrenate la vale, blocand canalele biliare. Cand o pietricica sau mai multe zagazuiesc scurgerea de secretii biliare, acestea raman in ansamblul ficatului si duc la acel icter mecanic cu ingalbenirea ochilor si pielii suferindului. Dar necazul nu se limiteaza doar la acest efect negativ. Pietricelele pornite din vezica biliara pot bloca si drenarea secretiilor pancreasului ce impreuna cu secretiile biliare asigura digestia alimentelor. Cand secretiile pancreasului nu pot sa-si urmeze cursul normal, ele se intorc in pancreas si incep sa-si manance organul-mama intr-un veritabil canibalism, distrugand chiar ele pancreasul. Cand ecografiile si starea de rau a pacientilor nu lasa dubii in privinta existentei calculilor biliari, solutia e una singura: scoaterea pietrelor biliare impreuna cu cariera. Adica, o data cu indepartarea pietrelor se scoate si vezica biliara. Daca insa suferintele biliare nu sunt pricinuite de calculi si este vorba doar despre o "bila lenesa" , adica e vorba despre miscari prea incete de golire ale vezicii biliare, ei bine atunci nu se sacrifica vezica biliara prin scoatere, ci este lasata la loc si se aplica tratamente medicamentoase.

Am amintit de surprinzatorul subiect al pietrelor la glanda salivara. In glandele salivare, cele mai multe situate sub limba sau sub mandibula, se pot forma pietre ce impiedica varsarea salivei, ajungandu-se la inflamarea glandelor salivare. In special inainte de masa pacientul simte formarea unei tumori in zona glandelor salivare, care nu este de fapt o tumoare, ci acea stocare de saliva impiedicata sa se verse de catre calculii salivari. In aceste situatii solutia e tot chirurgicala, acesti calculi sunt indepartati intrandu-se cu bisturiul in glanda salivara fie prin gura, fie prin zonele externe si laterale ale gatului.

TOPUL DURERILOR. Pe langa importantele dereglari provocate in functionarea organismului, pietrele, mai ales cele localizate in aparatul reno-urinar, dau si dureri aproape de nesuportat. Parca un talhar de drumul mare ti-ar infige 25 de cutite in sale, asa te pustieste durerea pricinuita de pietrele la rinichi. Medicina chiar a intocmit un clasament al violentei durerilor. Ei bine, colica renala a urcat pe podium, situandu-se intre primele trei dureri groaznice din toata patologia. Pe primul loc si cea mai brutala durere s-a afirmat a fi durerea din pancreatite. Pancreasul in plina criza da dureri de nesuportat. Ei bine, pe locul doi, in privinta cruzimii durerilor, se afla durerea data de pietrele la rinichi, iar pe locul trei gheara, apasarea teribila data de infarctul cardiac.

LICHIDE. Pietrele la rinichi sunt de mai multe feluri, in functie de sarurile care se aglomereaza formand pietrele, fie oxalati, fie urati, fie carbonati. Formarea de pietre in aparatul renal este o chestiune de metabolism al unor saruri cu defectiuni. Nu prea a descoperit medicina o metoda de a preintampina formarea pietrelor la rinichi. Nici evitarea unor anumite alimente, pasamite care favorizeaza aglomerarea de un anume tip de pietre nu a dat rezultate convingatoare. Unii au norocul sa faca o singura criza de pietre la rinichi, altii sunt chinuiti de recidive ale calculilor renali. Ceva totusi este de luat in seama. Cei cu predispozitii de a forma calculi renali trebuie sa bea multe lichide, oricum peste doi litri pe zi, pentru a favoriza diureza, deci spalarea drumurilor renale si impiedicarea baltirii urinei in aparatul reno-urinar.