x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Atac la cancer

de Magda Marincovici    |    11 Iun 2010   •   00:00

În premieră, la Congresul anual internaţional al American Society of Clinical Oncology (ASCO) de la Chicago au fost prezentate beneficiile, sub aspectul măririi duratei de supravieţuire, în cazul pacienţilor cu melanom cu metastaze, prin administrarea de ipilimumab, un nou medicament.

Acesta este un tip de anticorp administrat intravenos, care stimulează limfocitele T, cu rol esenţial în răspunsul imunitar celular. Rezultatele unui recent studiu prezentat la Congresul ASCO dovedesc că o terapie indicată pentru stoparea dezvoltării vaselor sanguine care alimentează tumoarea malignă (avastin), folosită deja în cancerul sânului, rinichiului şi al plămânului, asociată cu chimioterapie, prelungeşte supravieţuirea în cazul femeilor cu forme grave de cancer ovarian.

Rezultate încurajatoare au fost obţinute şi contra unei forme frecvente de cancer pulmonar, în stadii avansate, la pacienţi având un profil genetic particular, prin administrarea de crizotinib. Aproximativ 90% din pacienţii trataţi cu acest medicament au răspuns pozitiv şi la peste 57% s-a constatat regresul tumorii după opt săptămâni, a anunţat prof. Yung Jue-bang de la Universitatea din Seul, la Congresul ASCO, care a reunit 25.000 de specialişti din întreaga lume. Potrivit American Cancer Society (ACS), în SUA în 2009 s-au înregistrat 1,5 milioane de noi cazuri şi 560.000 de decese. Un recent raport al OMS indică faptul că numărul deceselor din cauze neoplazice s-ar putea dubla, la nivel global, în perspectiva anilor 2030, atingând cifra de 13 milioane.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă