În ţara noastră, numărul persoanelor care au probleme cu greutatea este în creştere, peste 50% dintre români fiind supraponderali, iar 25% - obezi, a declarat profesorul doctor Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
În ţara noastră, numărul persoanelor care au probleme cu greutatea este în creştere, peste 50% dintre români fiind supraponderali, iar 25% - obezi, a declarat profesorul doctor Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Declaraţia a fost făcută în cadrul dezbaterii "Un nu hotărât obezităţii", cu prilejul căreia s-a relansat programul naţional de educare şi informare asupra obezităţii Reductostart. În acest program sunt implicaţi 120 de medici specialişti din toată ţara, care acordă consulaţii şi oferă informaţii despre tratamentul obezităţii. Din 2006, de când a început programul, 12.000 de persoane supraponderale şi obeze au beneficiat de evaluare medicală şi monitorizare periodică.
Citește pe Antena3.ro