x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Bolnavii de hepatită B şi C vor programe de sănătate

Bolnavii de hepatită B şi C vor programe de sănătate

16 Oct 2009   •   00:00

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România a organizat, vineri, la Braşov, prima întâlnire a membrilor asociaţiei pentru strângerea de semnături necesare trimiterii unei petiţii la Ministerul Sănătăţii pentru includerea bolnavilor de hepatită B şi C în programe de sănătate.



Potrivit preşedintelui Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), Marinela Debu, citat de Mediafax, numărul bolnavilor de hepatită B şi C nu este cunoscut, aceştia fiind constant ignoraţi de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

"Temerea noastră este că statul nu vrea să ştie câţi bolnavi de hepatită sunt în ţară. Vrem program de screening, analize fără bani şi un registru unic de hepatită pentru a şti câţi pacienţi sunt şi cât se cheltuieşte pentru fiecare pacient, fiindcă statul nu deţine aceste informaţii. În plus, mulţi oameni au hepatită, dar rămân nedepistaţi şi ei nici nu ştiu că au boala, o duc pe picioare şi află de ea când deja este prea târziu", a declarat, vineri, Marinela Debu.

Aceasta a precizat că se doreşte un program naţional pe hepatită, pentru că în prezent nu există decât tratamente virale gratuite, care ajung la pacienţi după doi-trei ani, timp în care starea acestora se agravează ajungând în situaţii critice.

"Vom mobiliza pacienţii din întreaga ţară. Ne-am propus să strângem o sută de mii de semnături şi sperăm să schimbăm ceva, pentru că tot mai puţini pacienţi ajung la tratamentul antiviral, iar listele cu numărul de pacienţi se îngroaşă de la o zi la alta. Asta pentru că la nivel naţional tot mai puţine dosare sunt aprobate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru veşnica problemă că nu sunt bani. Pacienţii noştri au contribuit la sistemul de asigurări şi nu considerăm normal să li se spună aşa ceva", a mai spus preşedintele asociaţiei.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă