x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ce este și cum se tratează ACAROPHOBIA. Află tot ce trebuie să știi

Ce este și cum se tratează ACAROPHOBIA. Află tot ce trebuie să știi

11 Aug 2018   •   13:20
Ce este și cum se tratează ACAROPHOBIA. Află tot ce trebuie să știi

Fobia are mai multe accepţiuni, dar ea se defineşte, în esenţă ca fiind o stare patologică de neliniște sau de frică paroxistică, irațională și obsedantă de unele boli, ființe, obiecte sau situații. Aceasta se manifestă în absenţa unei cauze obiective, precise sau a unei aversiuni patologice de ceva , cum ar fi melofobie, aversiunea patologică faţă de muzică.

Insectele sunt omniprezente şi de existenţa lor depinde viaţa multor păsări. Este celebră situaţia din Elveţia, când o suprafaţă întinsă de pădure defrişată a fost replantată riguros şi des, încât umbra puternică a distrus vegetaţia spontană de sub arbori, ceea ce a dus la dispariţia insectelor şi implicit a păsărilor, iar locuitorii de acolo sunt nevoiţi să treacă graniţa spre pădurile franceze pentru a auzi ciripitul păsărilor.

Aşadar nu ne putem imagina viaţa fără insecte, însă acesta este un vis pentru mulţi oameni care suferă de acarophobie.

Acarophobia se manifestă ca o teamă patologică de infestare a pielii din cauza acarienilor sau căpușelor, o frica de mâncărime, precum cea datorată scabiei şi de aici forma specifică de scabiofobie. (.......)

Tulburarea poate, în unele cazuri, compromite chiar calitatea vieţii celor ce suferă din cauza insectelor.Tratamentul poate varia în funcție de individ și de gravitatea cazului. Iată care sunt principalele metode de tratament al bolii............................

Citește mai departe despre cum tratăm acarohobia

×