Chisturile ovariene

Orice proces fiziologic, oricât de elaborat, are din când în când mici imperfecţiuni, care de cele mai multe ori se rezolvă spontan. Aşa se întâmplă şi în cazul apariţiei chisturilor ovariene, majoritatea fiind legate de evoluţia ciclului menstrual şi hormonilor care îl întreţin. Un chist este o formaţiune cu conţinut lichid, ce poate apărea în orice parte a corpului.

FENOMEN DE MASĂ
Aproape toate femeile se confruntă cu această problemă ginecologică pe parcursul vieţii, mai ales în perioada fertilă şi este meritul extinderii investigaţiilor imagistice, care s-au dezvoltat enorm în ultimele decenii, de a înţelege cu adevărat amploarea fenomenului. Femeile privesc înspăimântate descoperirea unei astfel de formaţiuni, dar trebuie ştiut că aceste chisturi sunt inofensive şi cele mai multe dispar spontan în câteva luni.

În fiecare lună pe un ovar se dezvoltă câţiva folicululi, dintre care unul va expulza ovocitul la mijlocul ciclului menstrual. Dacă acest lucru nu se produce (din cauza unor disfuncţionalităţi hormonale), foliculul continuă să crească, transformându-se în chist, care e nedureros şi cu tendinţa de involuţie. Alteori, expulzia ovocitului se produce, dar foliculul se închide ulterior şi acumulează lichid, transformându-se astfel în chist, care se măreşte destul de mult şi poate sângera.

Complicaţiile se produc în cazul chisturilor mari, care pot torsiona ovarul (producând o durere violentă, bruscă) sau în caz de ruptură a chistului, când se produce o hemoragie internă. Chistul are peretele subţire, un singur compartiment cu conţinut lichid şi dimensiuni de circa 1,5 cm, uneori depăşind 5 cm, ajungând chiar la 8-10 cm. Deşi sunt specifice vârstelor fertile, apărând chiar şi în perioada sarcinii, se pot observa şi în menopauză, când trebuie supravegheate mai atent.

Ele nu influenţează dezvoltarea unei eventuale sarcini. Chisturile care apar la femeile sub tratament contraceptiv (care de regulă previne apariţia acestui fenomen) ridică unele suspiciuni. Chisturile funcţionale nu trebuie confundate cu formaţiunile similare, care apar în sindromul ovarului polichistic, ce are o altă etiologie şi manifestări clinice (tulburări metabolice, cardiovasculare, infertilitate etc.). În afara acestor chisturi foliculare pot apărea mai rar chisturi dermoide, endometrioame (chisturi cu celule endometriale uterine) şi chistadenoame (care pot creşte foarte mult).

Factorii de risc sunt: unele medicamente folosite în tratamentele de fertilitate, contraceptivele ce conţin doar progestin şi prezenţa repetată de astfel de chisturi în istoricul medical al bolnavei. Mărirea de volum a chistului produce presiune pe organele din jur, determinând constipaţie şi urinări frecvente sau dificultăţi de golire a vezicii urinare.





Atenţie la eventualele complicaţii: hemoragie severă, durere violentă, apărută brusc, însoţită de vărsături (torsiune ovariană) sau durere însoţită de ameţeli sau slăbiciune, care sugerează ruptura chistului şi hemoragie internă, fenomene care necesită ajutor specializat de urgenţă.

Spuneam că uneori simptomele clinice sunt motivul prezentării la medic, care va recomanda un examen ecografic de rutină. Acesta ne va preciza cel mai bine aspectul, forma, dimensiunile chistului, precum şi conţinutul său (lichid, semifluid sau parţial solid). La această investigaţie se mai poate adăuga un test de sarcină şi uneori determinarea proteinei CA 125 serice (după menopauză, în chistul cu aspect suspect, parţial solid, în istoric de cancer ovarian în familie etc.), care este un marker tumoral prezent în cancerul ovarian, dar din păcate nu destul de specific, putând creşte şi în alte afecţiuni, benigne sau maligne.

În alte situaţii se poate recurge la laparascopie (explorare abdominală ce poate fi urmată şi de extirparea chistului) sau alte investigaţii imagistice. Tratamentul contraceptiv poate fi indicat pentru prevenirea formării altor chisturi, dar nu s-a dovedit că influenţează dispariţia celor deja formate. Pentru combaterea durerilor se recomandă antiinflamatoare nesteroidiene şi aplicarea de căldură locală. Pentru că nu există metode de prevenţie, cel mai important lucru este depistarea precoce, prin controale regulate la medicul ginecolog.

ACŢIUNE
Descoperirea chistului nu presupune obligatoriu o intervenţie chirurgicală imediată. Formaţiunea va fi supravegheată circa trei luni prin examene ecografice, în acest interval ea putând involua spontan. Dacă însă chistul este mare, are dimensiunea peste opt centimetri, nu are tendinţa de scădere, ci chiar creşte în continuare, nu are o consistenţă omogenă, este compartimentat, cu pereţi groşi, dacă produce durere, sau dacă e vorba de o femeie aflată la menopauză, se recurge la tratamentul chirurgical.

Prezenţa complicaţiilor (hemoragie, torsiune) impune însă o acţiune de urgenţă. Se poate face simpla excizie a chistului sau uneori îndepărtarea concomitentă a ovarului, prin procedeu laparoscopic sau clasic, printr-o incizie abdominală.