Despre ochi se spune cum că ar fi oglinda sufletului, însă în același timp ei pot indica o mulțime de semne cu privire la starea de sănătate. Află care sunt acestea și ia măsuri, scrie ziarulring.ro.
Urcior permanent
Dacă ai urcior, trebuie să știi că acesta apare în urma iritațiilor. Acesta este umflătură la baza genelor care apare din cauza unui blocaj la nivelul glandelor sebacee și în mod normal ar trebui să dispară în câteva zile, dar dacă persistă, poate fi destul de deranjant. Un urcior care persistă mult timp poate fi un simptom al carcionomului și cel mai indicat este să mergi la doctor, la un consult.
Sprâncene rare
Dacă ai observat că sprâncenele tale au început să devină din ce în ce mai rare, motivul ar putea fi ori înaintarea în vârstă, stresul sau deficiența de vitamine. Alopecia areată, adică golurile de păr mai pot apărea și din cauza hipotiroidismului. Așa că dacă observe piederi massive de păr, verifică și starea de sănătate a glandei tiroide