x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei CNAS: 2,8 miliarde de lei pentru Sănătate

CNAS: 2,8 miliarde de lei pentru Sănătate

de Magda Marincovici    |    28 Sep 2009   •   00:00

Un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru un credit de angajament în valoare de 2,8 miliarde lei, finanţare pentru semestrul IV, propune Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru ieşirea din situaţia dificilă din sistemul de sănătate, a anunţat Irinel Popescu, preşedintele CNAS.

"Am semnalat din primăvară că din septembrie nu vor mai fi bani în sistem. Şi tot atunci am propus ca soluţii imediate creşterea contribuţiei la fondul asigurărilor sociale de sănătate la 6,5, respectiv, 7 şi tichete de sănătate", a anunţat preşedintele CNAS la conferinţa "Sfârşitul medicamentelor", organizată de Societatea Academică Română.

"Dacă se va aproba această ordonanţă de urgenţă prin care se suplimentează bugetul din 2009 cu 2,8 miliarde de lei, bani care ar veni din bugetul pe 2010, vom reuşi să acoperim şi lipsa medicamentelor din spitale, a salariilor şi sporurilor. Bineînţeles că această creditare din bugetul anului 2010 presupune, oarecum, o finanţare mai mare a Sănătăţii în anul viitor", a mai spus Irinel Popescu.

De asemenea, preşedintele CNAS a mai adăugat că, în prezent, cea mai gravă problemă este în spitale, unde nu mai sunt medicamente şi nici bani pentru plata salariilor. "Fondul de asigurări de sănătate a fost foarte sărac anul acesta. Contribuabilii sunt puţini, în jur de cinci milioane, iar procentul care revine la Sănătate este mai mic, de 5,5%", a spus preşedintele CNAS.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă