Creierul, minunea creaţiei

Aveam un coleg de liceu cu o memorie auditivă execrabilă. Adică, i se vorbea şi nu reţinea mai nimic. Dar avea o uluitoare memorie vizuală, astfel încât era în stare să ştie tot ce scrie pe o pagină de manual ca urmare a înregistrării în creier a unei poze plasate pe acea pagină. Din această remarcabilă memorie vizuală au ieşit şi scene nostime. Atunci când al meu coleg de liceu, la teza de istorie, pur şi simplu a pierdut o bucată întreagă din relatarea despre Mihai Viteazul, tocmai fiindcă a uitat poza de pe pagina respectivă,  în mijlocul căreia se afla tabloul cu o celebră bătălie a domnitorului.

Senzaţională este alcătuirea creierului oemenesc! Am întâlnit un intelectual interesant, care deborda de fantezie, imaginaţia lui era atât de prolifică, astfel încât prindea un­ghiuri neaşteptate ale unei scene de viaţă. Aşa că năştea interpretări şi rezolvări inedite, tocmai din imaginaţia lui clocotitoare. În schimb, colegul lui de serviciu, un foarte bun inginer, era mai puţin făcător de lucruri originale. De fapt, toată gândirea lui era riguroasă şi disciplinată, astfel încât precizia lucrărilor lui era, cum se zice, la zecimală. Organizarea remarcabilă a minţii acestui inginer îl făcea un bun profesionist, dar, din păcate, o anume sărăcie de imaginaţie îl împiedica să calce şi în teritoriul noului, al inovaţiei.

Miracolul
Un mare profesor de neurologie spunea că, după 50 de ani de medicină focalizată asupra creierului, asupra sistemului nervos, cu mare generozitate, poate spune că ştie în aproximativ 20% din  miracolul alcătuirii şi funcţionării creierului. Dar iată unele explicaţii despre creier oferite de profesorul doctor Radu Rogozea, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, şeful Centrului de luptă împotriva epilepsiei.

În sistemul nervos, există o celulă formidabilă, ce asigură existenţa, inteligenţa omului. Este o celulă nobilă numită neuron.

În creier se află 100 de miliarde de neuroni. Un neuron vine în legătură, prin rădăcinile lui, cu 100 de mii de neuroni. Făcând calculul, rezultă că în creier este o reţea uluitoare cu 100 de mii de miliarde de legături. Neuronul, celula nobilă, are o susţinere, un fel de locaş al rădăcinei neuronului numit nevroglie. Această rădăcină a neuronului cu spaţiul ei se înmulţeşte.

Neuronul are un metabolism foarte puternic, foarte viu şi el este alimentat ca o celulă de lux cu ce e mai bun din hrana orga­nismului. La neuron ajunge 20% din oxigenul care circulă prin organism. La creier ajunge cel mai mult sânge, deci creierul este alimentat cu ce e mai bun. În creier pare a exista o reţea uriaşă de becuri care se aprind în diverse zone, după nevoie. Este un mozaic, o reţea teribilă de neuroni care primesc informaţii şi dau comenzi în funcţie de nevoile organismului. În reţeaua de neuroni există şi mecanisme de interacţiune, de interconectare numite sinapse. Ele sunt un spaţiu virtual, un fel de macaze active, unde se decide dacă trece informaţia şi unde se duce ea.

ANATOMIE. Sinapsele transmit un cod, nişte impulsuri, nişte influxuri nervoase. În scoarţa cerebrală sunt zone specializate în prelucrarea anumitor informaţii primite de la organele de simţ. Creierul are două emisfere şi, de exemplu, vorbirea este legată de emisfera stângă. În emisfera stângă se fac sintezele în timp. În emisfera dreaptă sunt prelucrate informaţiile concrete. Activitatea psihică este un proces prin care o lucrare materială, adică influxul nervos electric, se transformă într-o activitate imaterială, adică procesul psihic, memoria, afectivitatea, gândirea, limbajul.

MEMORIA. În centrul activităţii psihice se află memoria. Aceasta este de lungă durată sau de scurtă durată. Este şi o memorie recentă şi o memorie îndepărtată. Este interesant că, la o anumită vârstă, începe să se piardă memoria recentă ca şi când se rup foile de curând ale calendarului. Ciudat este că vârstnicii îşi amintesc în detaliu cum era îmbrăcată iubita din liceu, când a venit la prima întâlnire, dar aceşti vârstnici uită ce au mâncat ieri seară.

SENZAŢIA. Un proces psihic elementar şi simplu este senza­ţia, care reflectă doar o trăsătură unică a unui obiect, de exemplu. Prin senzaţie, creierul află că telefonul, de exemplu, este metalizat, dar creierul nu află prin senzaţie că telefonul e gri, cu spatele negru şi dreptunghiular. Senzaţia este vizuală, acustică sau olfactilă. Percep­ţia este un proces tot elementar, care asigură reflectarea în creier a unor informaţii complete. Adică, în creier, prin percepţie ajung datele că telefonul e gri, dreptunghiular, metalizat, adică, au fost reunite senzaţiile.

ATENŢIA. Un proces mai elaborat este atenţia, când procesele psihice se concentrează asupra unui obiect. Adică: am în faţă hârtiile, o ceaşcă de cafea şi un stilou. Prin atenţie,  fac o selecţie, îmi focali­zez activitatea psihică doar pe un obiect şi atenţia mea se concentrează, de exemplu, doar pe stilou. Atenţia este voluntară, adică prin voinţa mea, dar există şi o atenţie involuntară. Unii au o însuşire pro­fitabilă, au o atenţie distributivă, adică, în acelaşi timp, conduc la creier date despre mai multe obiecte deodată. Memoria se antrenează, de exemplu, prin învăţarea unor poezii de către elevii din clasele mici.

FĂRĂ EXPLICAŢII. Ce miraculoase structuri şi construcţii are creierul omenesc! Am fost întotdeauna fascinat de activitatea creierului care conduce la vise. Nu întodeauna ştiinţa ştie să explice visele. De ce pentru unii visele sunt premoniţii, ei visând continuări în viaţa reală a viselor? Şi de ce uneori visele n-au aparent nici o legătură cu ce se întâmplă în stare de veghe? În general, se spune că orice om trebuie să viseze. De altfel, visele apar în acele reprize de somn rapid, care sunt remarcate şi prin mişcarea globilor oculari. Somnul rapid, în câteva reprize de aproximativ zece minute, este cel mai odihnitor. Unii care susţin că nu visează se înşală. De fapt, ei visează, dar uită visele.

MEREU ACELAŞI ORAŞ. Unii se minunează că au visat subiectul aflat pe biletul de la exa­men, alţii comentează că au visat o viitoare ceartă cu şeful. Eu nu-mi explic de ce de multe ori mă visez într-un oraş, mereu în acelaşi oraş căruia îi ştiu amănuntele. Mă plimb prin acel oraş din vis şi ştiu că lângă magazi­nul de pantofi este un restaurant, că urmează o policlinică şi că la colţ se deschide panorama zidurilor vechi ale cetăţii. Când mă trezesc, rămân cu surprinderea că de fiecare dată, de fapt, eu n-am fost niciodată în acel oraş din vis. Să fi păşit în acel oraş într-o altă reîncarnare?
Cine ştie! Minunată este construcţia creierului omenesc! Şi aşa am putea aduce în discuţie mii de subiecte despre minte, despre activitatea cerebrală a omului.