x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Curele de slabire dezechilibrate fac victimeComa din cauza dietei Atkins

Curele de slabire dezechilibrate fac victimeComa din cauza dietei Atkins

de Steluta Indrei    |    10 Apr 2006   •   00:00
Curele de slabire dezechilibrate fac victimeComa din cauza dietei Atkins

O femeie a intrat in coma fiind internata de urgenta dupa ce a tinut regimul Atkins, informeaza publicatia The Lancet. Cazul reprezinta un semnal de alarma privind curele de slabire dezechilibrate.

Regimul Atkins, care elimina din alimentatie glucidele, i-a pus in pericol viata unei femei, acuza in editorialul de luna aceasta The Lancet, una dintre cele mai prestigioase reviste medicale internationale.

Stari de voma, greturi, pierderea poftei de mancare, dureri de stomac, stare generala proasta... Aceste probleme ii faceau viata un chin femeii de 40 de ani, obeza, care tinea de o luna regimul Atkins, timp in care nu a mancat decat carne, salate si branzeturi. In plus, lua suplimente cu vitamine, minerale si acizi grasi omega-3. Dar degeaba: cand un regim este dezechilibrat, suplimentele nutritive nu ajuta la nimic.

STARE CRITICA. Transportata de urgenta la spital, femeia suferea de cetonurie (eliminarea in exces prin urina a unor acizi importanti numiti corpi cetonici) si de cresterea aciditatii sangelui, fenomene care au dus la aparitia comei. Este vorba despre aceeasi coma care li se poate intampla persoanelor care tin posturi drastice sau diabeticilor privati de insulina. Din cauza lipsei glucidelor (zaharuri), organismul incearca sa transforme propriile grasimi in zahar. Cand aceasta reactie este majora, ea genereaza producerea de corpi cetonici, sursele unei aciditati crescute a organismului. Din aceasta cauza apar varsaturile, durerile de stomac, starea proasta si apoi coma. Alte manifestari sunt accelerarea respiratiei (organismul incearca sa elimine corpii cetonici chiar si pe cale respiratorie) si cresterea globulelor albe. In cazurile severe se constata deshidratarea si scaderea brusca a electrolitilor din sange (mai ales sodiu).

MORALA. Perfuziile cu dextroza (zahar) si cu sodiu au permis scoaterea din coma a pacientei, pentru care dieta Atkins a fost invatatura de minte. Ramane ca si alti amatori de "regimuri miraculoase" sa tina seama de exemplul sau pentru a nu cadea in capcana.

Organismul nostru are nevoie in permanenta de o alimentatie variata. Daca uitam acest lucru, el ne va reaminti intr-un mod dramatic. De aceea, orice dieta de slabire nu se face dupa ureche, ci sub supravegherea nutritionistului sau endocrinologului.

RISCURI
Bolile cardiovasculare, cancerul, afectiunile rinichilor se numara printre efectele adverse ale regimului Atkins. Din cauza consumului ridicat de proteine, aceasta dieta duce la cresterea colesterolului, ceea ce favorizeaza hipertensiunea arteriala, infarctul, accidentul vascular cerebral. Tot din pricina proteinelor, rinichii sunt suprasolicitati in vederea eliminarii toxinelor. Sarac in legume, fructe, cereale, regimul Atkins priveaza organismul de vitamine, antioxidanti si fibre alimentare, elemente care protejeaza contra cancerului.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă atkins