x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Curentul nu exista

Curentul nu exista

de Florin Condurateanu    |    29 Oct 2005   •   00:00
Curentul nu exista

Am aratat ca medicii nu iau in considerare notiunea de "m-a tras curentul". Nicaieri in lume frica de curent nu exista si medicii spun ca nu au aparut dovezi cum ca miscarea aerului intre o fereastra si o usa deschise ar aduce dupa ea boli. Sef de lucrari dr. Codrut Sarafoleanu, seful Clinicii ORL de la Spitalul Sfanta Maria, atrage atentia cat este de aiurea obiceiul unora de a-si pune vata in urechi, ca sa nu-i traga curentul. Mai intai, curentul n-are cum sa treaca de timpan, ba, mai mult, tampoanele de vata in urechi fac mai mult rau, caci impiedica aerisirea urechii si pastreaza in conductul auditiv secretiile care nu se mai elimina si se pot infecta.

Unii dau vina pe curent cand au dureri nevralgice. Dr. Codrut Sarafoleanu spune ca aceste nevralgii sunt mai vechi si de natura virotica. Nu miscarea aerului produce neplaceri, ci eventual scaderea cu 1-2 grade a temperaturii prin deplasarea curentului si eventual de vina este si cantitatea mai mare de virusi purtata de aer. O alta neplacere este asa-numita pareza a frigore. Oamenii care stau in bataia indelungata a aerului sau care circula cu viteza mare si pe distante lungi cu geamul de la masina deschis se trezesc cu o parte a fetei intepenita. Si aici este vorba de actiunea frigului, solutia fiind tratamentul cu medicamente antiinflamatoare.

Alti oameni acuza curentul cum ca le-a provocat dureri la mijloc si intepenirea salelor. Doctor Florin Radulescu de la Institutul de Boli Reumatismale spune ca nu miscarea de aer este de vina. "Pentru a micsora durerile noi facem infiltratii cu medicamente in zona nervului inflamat. Aceste infiltratii in regiunea lombara le facem cu un ac lung de 10 cm, pentru a ajunge la nervul inflamat. Pai, ce curent poate sa strabata 10 cm de muschi, de tesut grasos de piele ca sa afecteze nervul?! Ar trebui sa fie un uragan ca sa strabata 10 cm de tesut. Acuzarea curentului de aer este gresita."

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă