x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Dăruieşte viaţă, donează sănge!

Dăruieşte viaţă, donează sănge!

de Georgeta Licsandru    |    13 Iun 2007   •   00:00
Dăruieşte viaţă, donează sănge!
Sursa foto: 105626.000000/

Doar 1% din populaţia Romăniei donează sănge, procent care acoperă numai jumătate din necesarul de sănge. Deşi cererea este foarte mare, urmează a fi luat in discuţie un proiect de lege care exclude homosexualii şi persoanele cu parteneri multipli de la

Campanie - Promovarea donării voluntare

Doar 1% din populaţia Romăniei donează sănge, procent care acoperă numai jumătate din necesarul de sănge. Deşi cererea este foarte mare, urmează a fi luat in discuţie un proiect de lege care exclude homosexualii şi persoanele cu parteneri multipli de la donare.

OÂ pungă de sănge poate salva trei vieţi - acesta este mesajul transmis de Antoaneta Bugner, preşedintele Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sănge, cu ocazia Zilei Internaţionale a Donatorului de Sănge. Din păcate, cantitatea de sănge recoltată in Romănia reprezintă doar jumătate din necesar, numai 1% din populaţie fiind donatori fideli. Pentru comparaţie, in Danemarca şi Elveţia, aproximativ 10% din populaţie donează sănge, in Austria - 7%, in Germania 6%-7%, in Ungaria - 4%.

Deşi cererea de sănge este foarte mare, Parlamentul va lua in discuţie un proiect de lege prin care homosexualilor şi persoanelor cu parteneri multipli li se va interzice să doneze sănge, pentru a preveni infecţiile cu virusul hepatitei B, C sau cu HIV. Antoaneta Bugner susţine proiectul, pentru că in acest fel vom avea siguranţa săngelui transfuzat. In ţara noastră, cei mai mari consumatori de sănge sunt operaţiile de transplant şi accidentele rutiere.

INFORMARE. Pentru informarea publicului larg asupra nevoii stringente de sănge şi motivarea populaţiei de a dona sănge, Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate şi Fundaţia Donatorilor de Sănge au demarat campania "Dăruieşte viaţă. Donează sănge". "Scopul nostru este promovarea donării voluntare şi neremunerate de sănge. Donarea benevolă il face pe om să fie sincer", arată Antoaneta Bugner. Donatorii plătiţi sau cei ocazionali conferă un risc mai mare de incidenţă al infecţiilor ce pot fi transmise prin tranfuzia de sănge decăt cel rezultat in urma folosirii donatorilor benevoli.

CORDONUL OMBILICAL. Pericolul contaminării cu diverse boli prin intermediul transfuziilor de sănge ar fi eliminat dacă la nivel mondial s-ar infiinţa bănci de sănge in care părinţii să poată stoca sănge provenit din cordonul ombilical al copiilor lor. Miliardarul american Richard Branson doreşte să lanseze un astfel de proiect medical. El şi-a exprimat speranţa că va reuşi să străngă 300.000 de eşantioane de sănge provenit din cordonul ombilical. Depozitarea săngelui echivalează cu o asigurare biologică a copilului impotriva unor boli grave. Părinţii care ar dori să stocheze săngele copilului ar trebui să plătească peste 2.200 de euro, mostra de sănge fiind păstrată 20 de ani.

Transfuzii

Ziua Internaţională a Donatorului de Sănge este marcată in fiecare an la 14 iunie. Anul acesta, evenimentul are ca temă "siguranţa transfuzională pentru o sarcină fără riscuri". Cu acest prilej, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi de Semilună Roşie, Societatea Internaţională de Transfuzie Sangvină şi Federaţia Internaţională a Organizaţiilor Donatorilor de Sănge organizează in numeroase ţări manifestări pentru promovarea accesului la transfuzii sigure şi campanii pentru donarea benevolă.

Fundaţie

Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sănge (FDBS) din Romănia este o instituţie nonprofit, avănd ca activitate promovarea donării neremunerate de sănge. FDBS şi-a inceput activitatea in 1996, iar in anul 2000 a devenit membră a Federaţiei Internaţionale a Organizaţiilor Donatorilor de Sănge. FDBS are 80 de membri donatori fideli şi 120 de membri activi. (Steluţa Indrei)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă sănge