x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei De ce este absolut necesar să ne hidratăm? Când, cum și câtă apă e bine să bem!

De ce este absolut necesar să ne hidratăm? Când, cum și câtă apă e bine să bem!

06 Aug 2015   •   07:42
De ce este absolut necesar să ne hidratăm? Când, cum și câtă apă e bine să bem!

 Auzim tot mai des despre necesitatea hidratării însă, pentru a conştientiza nevoia consumului de lichide, trebuie să înţelegem rolul pe care îl deţine apa în viaţa noastră.

Apa joacă un rol esenţial în cadrul organismului uman, fiind prezentă în majoritatea celulelor corpului, într-un procent de aproximativ 60-65 %.

Hidratarea sau reînlocuirea fluidelor este unul din cele mai importante procese nutriţionale, care se desfăşoară constant, de-a lungul vieţii unei persoane.

Citește și Sucul de castravete, băutura-medicament care curăță rinichii și întregul organism

Efortul fizic face ca apa să se piardă prin piele sub formă de sudoare şi prin plămâni, atunci când respirăm. În această situaţie, riscăm să devenim „victimele” deshidratării.

Există diferite recomandări referitoare la consumul zilnic de lichide, specialiştii considerând că este necesar să consumam zilnic o cantitate mai mare sau egală cu 2 litri, pentru o hidratare optimă a corpului.

Iată câteva dintre beneficiile pe care consumul de apă le aduce organismului uman:
.........................

Citește mai departe AICI ca să afli de ce trebuie să bem apă, câtă apă să bem și cum trrebuie să facem asta.

×