O "boală tăcută", dar gravă a scheletului, care macină sec şi loveşte pe neaşteptate. Este osteoporoza, boală din pricina căreia, la fiecare 2 secunde, la nivel mondial, o persoană suferă o fractură. Mai grav este că boala este depistată in fază incipientă doar in foarte puţine cazuri. De regulă, osteoporoza este descoperită atunci cănd masa osoasă este serios afectată. In secolul nostru, fenomenul de imbătrănire a populaţiei creşte amploarea acestei boli, osteoporoza fiind recunoscută ca maladia vărstei a treia.
Boala se manifestă prin scăderea masei osoase cu urmări grave, generate de creşterea fragilităţii osoase şi a pericolului de producere a unor fracturi, in special de şold, antebraţe şi vertebre, care sunt produse de traumatisme relativ minore. Din păcate, nu există o cauză determinantă a osteoporozei, dar există numeroşi factori de risc, pe seama cărora se pune apariţia bolii. Cauzele care conduc la această boală sunt numeroase. "Dacă mama sau bunica au suferit de această boală, riscurile de apariţie a maladiei sunt crescute", arată dr Salvina Mihalcea, vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Prevenirea Osteoporozei din Romănia (ASPOR).
Profilaxie
Vicepreşedintele ASPOR spune că, pentru prevenirea bolii, strategia de profilaxie actuală se bazează pe identificarea factorilor de risc şi influenţarea lor, astfel incăt să nu apară maladia. Studiile au evidenţiat că masa osoasă maximă este atinsă in jurul vărstei de 30-35 de ani, iar pierderea acesteia este estimată la circa 1% pe an, "fenomen" care se accentuează după menopauză, cănd ajunge la aproximativ 5-15% pe an. Din acest motiv, este foarte important ca prevenirea bolii să inceapă in jurul vărstei de 28-30 de ani, iar femeile să nu neglijeze acest aspect. Ca metode de profilaxie ar fi eliminarea fumatului, alcoolului, corectarea dezordinilor alimentare, adoptarea unei alimentaţii echilibrate, bogate in calciu şi proteine, practicarea exerciţiilor fizice in mod regulat, suplimente de calciu şi vitamina D3 la anumite categorii de vărstă, tratamentul corect al bolilor asociate.
Tipuri
"Osteoporoza idiopatică - fără o cauză definită - cuprinde două forme clinice principale: osteoporoza de tip 1, postmenopauză, care afectează femeile de 55-65-70 ani, din cauza deficitului de estrogeni. Şi osteoporoza de tip 2 senilă, de involuţie, care afectează bărbaţii şi femeile peste 70 de ani. Această formă a bolii are la bază o serie de factori cum ar fi: sedentarismul, scăderea funcţiei renale, a absorbţiei digestive, sinteza şi aportul scăzut de vitamina D. Pe de altă parte, osteoporoza secundară are drept cauză boli endocrine, digestive, metabolice, neoplazice, reumatice ori inflamatorii. De remarcat ar fi că osteoporoza senilă afectează in egală măsură ambele sexe. Nu numai femeile sunt predispuse la osteoporoză, ci şi bărbaţii, insă procentul de risc este mult mai mic", arată dr Salvina Mihalcea, vicepreşedinte al ASPOR. In acest caz, factorii determinanţi sunt reprezentaţi de cancerul de prostată, de insuficienţa de hormoni androgeni - testosteronul, de deficienţa de calciu şi vitamina D din cauza consumului de alcool şi a fumatului.
Medicamente. O serie de medicamente, asociate cu anumite afecţiuni, cresc riscul de debut al bolii. Aşadar, atăt femeile, căt şi bărbaţii care suferă de hiperparatiroidism se pot imbolnăvi de osteoporoză in cazul in care au asociate tratamente pe bază de corticosteroizi. Pot avea probleme persoanele cu o dietă săracă in calciu care suferă de sindromul de malabsorbţie, deoarece riscul creşte in cazul administrării terapiei bazate pe cumarină. Supraponderalii se pot confrunta cu osteoporoză in situaţia in care sunt diagnosticaţi cu insuficienţă renală cronică şi, mai mult decăt atăt, sunt supuşi chimioterapiei.
Risc. Este bine ştiut că fumatul este unul dintre factorii de risc, la fel şi alcoolul. Dar in cazul fumătorilor cu neoplasme, care nu fac tratament cu Cyclosporina A, pericolul este şi mai mare. Consumul de alcool, asociat cu tuberculoza şi medicamente precum Colestiramina, prezintă de asemenea risc sporit de osteoporoză.
ABUZ. De asemenea, in cazul celor care abuzează de cofeină, respectiv mai mult de trei cafele pe zi, pericolul osteoporozei este accentuat de diverse afecţiuni congenitale. Riscul este mult mai mare in cazul femeilor cu endometrioză aflate sub tratament pe bază de Gonadotropină. Şi incă o recomandare aparent ciudată. Exerciţiile fizice dificile, executate frecvent, fără o indrumare competentă pot spori riscul de osteoporoză. Evident asta nu inseamnă să renunţăm la activitatea fizică. Dar totul cu măsură!