x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Diabetul zaharat poate fi prevenit cu ajutor alimentatiei

Diabetul zaharat poate fi prevenit cu ajutor alimentatiei

26 Mar 2004   •   00:00

Diabetul zaharat reprezinta o boala cronica datorata unor tulburari, fie mostenite, fie dobandite, in productia sau in activitatea insulinei, care este un hormon produs de pancreas.

Diabetul zaharat prezinta o crestere deosebita pe plan mondial, astfel ca in prezent se estimeaza ca 150 de milioane de oameni de pe glob sufera de diabet zaharat, iar in anul 2025 se estimeaza ca numarul persoanelor cu diabet zaharat va ajunge la 300 de milioane.

Pericolul acestei afectiuni consta in posibilitatea aparitiei complicatiilor acute si/sau cronice, cele cronice fiind deci pe termen lung. Se stie ca aceste complicatii pot sa fie prevenite sau aparitia lor poate fi intarziata, daca diabetul zaharat se mentine foarte bine echilibrat, fapt ce se poate obtine printr-un regim alimentar corespunzator, desigur impreuna cu tratamentul antidiabetic, obtinerea sau mentinerea unei greutati ideale si efectuarea unei activitati fizice, stabilite pentru fiecare pacient in parte de catre medicul specialist.

Dieta in diabetul zaharat are rol de:

  • a mentine valorile glicemiei cat mai aproape de limitele normale - valorile glicemice pe care fiecare pacient trebuie sa le obtina vor fi fixate impreuna cu specialistul diabetolog;
  • a asigura o stare de nutritie buna pacientului, prin continut si calitate de substante nutritive;
  • a ajuta la mentinerea greutatii ideale sau la obtinerea unei greutati ideale
  • a asigura complianta pacientului la dieta.
Pentru a imbunatati complianta la dieta exista o serie de strategii cum ar fi:
  • individualizarea dietei;
  • fixarea unor parametri la care sa se ajunga, ceea ce se face impreuna cu specialistul diabetolog;
  • existenta unei automonitorizari a dietei;
  • existenta unui suport familial;
  • existenta unui feed-back continuu intre pacient si echipa de ingrijire (doctor si dietetician, de exemplu).
Exista alimente cu indice glicemic scazut, cu alte cuvinte aceste alimente cresc glicemia - nivelul zaharului in sange - incet, un exemplu fiind painea si alimentele cu indice glicemic crescut, care ridica glicemia rapid, cum sunt fructele. Este bine sa retinem ca un gram de glucide este echivalent cu 4 kilocalorii.
Dr. Rodica Strachinariu
Specialist in diabet, nutritie, boli metabolice, medic primar Institutul „Prof. N. Paulescu" Bucuresti

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă zaharat