x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Epidemiologii estimează patru milioane de cazuri de gripă porcină în România

Epidemiologii estimează patru milioane de cazuri de gripă porcină în România

25 Sep 2009   •   00:00

Aproximativ patru milioane de români s-ar putea îmbolnăvi de gripă porcină, pe toată perioada pandemiei, apreciază experţii epidemiologi din România, vârful epidemiei fiind estimat în perioada februarie- aprilie.

"În total, estimăm ca patru milioane de români care se vor infecta cu virusul A/H1N1, însă nu ne facem probleme deoarece vom avea suficient doze de vaccin şi de antivirale. Vor fi cinci milioane de doze în prima tranşă de vaccin, până la sfârşitul anului, după care Institutul Cantacuzino va produce lunar, un milion de doze", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Geza Molnar.

Copiii din unităţile şcolare vor fi vaccinaţi împotriva gripei porcine doar cu acordul părinţilor, iar gravidele doar la cerere, în cadrul campaniei care va începe la 1 decembrie, a mai anunţat, vineri, prof. dr Geza Molnar.
"Toţi minorii din şcoli vor fi vaccinaţi doar cu acordul părinţilor, iar studenţii şi gravidele vor putea opta dacă vor să fie vaccinaţi sau nu. În orice caz, Institutul Cantacuzino va produce în prima tranşă cinci milioane de doze de vaccin Cantgrip", a spus dr. Geza Molnar.

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva gripei porcine, Ministerul Sănătăţii are în plan vaccinarea a trei milioane de copii instituţionalizaţi, preşcolarii, elevii şi studenţii vor fi vaccinaţi gratuit împotriva gripei porcine.

De asemenea, cu prioritate va fi vaccinat personalul care lucrează în domenii precum apărare, graniţe, aeroporturi, hidrocentrale şi personalul medico-sanitar.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă