x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Folclor pagubos in hipertensiune

Folclor pagubos in hipertensiune

12 Iul 2005   •   00:00
SANATATEA ADULTULUI
Hipertensiunea este denumita cu temei "marele ucigas tacut". Si asta pentru ca macina omul pe tacute, sapa si ruineaza organismul fara galagie.
Ei bine, tocmai in aceasta boala parsiva multi oameni se cred priceputi. Dupa propriile idei si impresii, suferinzii de hipertensiune iau hotarari paguboase, opresc tratamentul, micsoreaza dozele de pastile, fac aprecieri asupra starii organismului propriu si nu mai consulta medicul.
Acestea sunt capcane foarte periculoase, fiindca hipertensiunea este cauza accidentelor vascular-cerebrale, care se pot considera chiar mai periculoase decat infarctul miocardic. Infarctul de cord ori omoara, ori permite recuperarea si reluarea serviciului si obligatiilor de familie si in obste.

Deces sau paralizii


Accidentul vascular-cerebral poate omori, poate si trimite bolnavul in viata normala, dar des se soldeaza cu paralizii, cu grave invaliditati, care ingreuneaza ca niste pietre de moara familiile celui imobilizat, dar si societatea.
In legatura cu hipertensiunea circula in populatie o serie de notiuni dezmintite de medicina moderna. Un exemplu de eroare, zic unii: "Cum sa ai tensiunea 13 cand ai 70 de ani, la varsta asta tensiunea trebuie sa fie 17".
Medicina actuala nu face o legatura intre baremul admis pentru tensiune si numarul anilor. Daca depasesti cu valoarea maxima cifra 14 sau cu minima 9 milimetri coloana de mercur, esti considerat hipertensiv fie ca ai varsta de 30 de ani, fie ca ai trecut de 60 de ani. Cardiologii mai darama o idee preconceputa, se afirma de catre oameni ca tensiunea oscilanta este mai periculoasa decat tensiunea mare, dar constanta. Se si aduce argumentul popular cum ca hipertensiunea oscilanta da lovituri de berbec in vase si le poate sparge mai usor. In realitate, teoria medicala este alta, hipertensiunea oscilanta este o faza de inceput a hipertensiunii, boala hipertensiva zdravana se manifesta prin valori tensionale ridicate mai tot timpul.

"Halatele albe"


Si mai este necesara o precizare, tensiunea arteriala variaza in functie de momentul masurarii, dar si de alte conditii. Astfel, una este tensiunea masurata in picioare, si alta in pozitia asezat sau lungit, una este tensiunea inregistrata dupa ce ai urcat scarile din bloc, si alta cand nu ai facut un efort fizic important. Unii zic gresit ca au dormit bine noaptea, asa ca dimineata vor avea tensiunea mai mica.

Dar, paradoxal, tensiunea arteriala este mai mare in zori, de altfel, accidentele vasculare si infarctul se petrec mai frecvent in primele ore ale diminetii, adesea chiar la scularea din somn. De altfel, cand medicul ii masoara tensiunea unui pacient care abia a intrat in cabinet, i-o descopera mai mare decat cand i se masoara tensiunea dupa o jumatate de ora.

Exista asa-zisa "tensiune marita la vederea halatelor albe", pacientul traieste o stare emotionala cand medicii ii controleaza tensiunea. Cea mai mare eroare este insa intreruperea tratamentului sau micsorarea dozelor dupa mintea bolnavului, care ia singur deciziile, se justifica apoi ca nu mai simte tensiune marita, deci ascunde in sertar pilulele.

TENSIOMETRU. Nu inteleg imprudentii ca hipertensiunea se evalueaza numai prin masurarea tensiunii cu tensiometrul. Si nu vor sa accepte ca hipertensiunea este o boala cronica si se vor "logodi" cu medicamentele pentru tot restul vietii. Principala cauza a hipertensiunii este ateroscleroza si ea depune grasimi pe vase inca de la varste fragede.

SAREA. O alta actiune aventuroasa a hipertensivilor este consumul de sare facut pe furis. Sarea este un mare rau in boala hipertensiva. Alimentele contin suficienta sare pentru a satisface nevoile organismului, gustul lor e si suficient de sarat, asa ca bolnavul de hipertensiune nu trebuie sa mai presare din solnita peste mancare. Si nu trebuie sa neglijeze bolnavul de hipertensiune sistemul de alimentatie si de viata, sa caute sa se lepede de kilogramele in plus, sa intoarca privirea si furculita de la alimentele periculoase si sa mearga pe jos.
×