x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Informatizare CNAS

Informatizare CNAS

de Jurnalul National    |    02 Oct 2007   •   00:00

Azi are loc primul test al sistemului pilot de informatizare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Sistemul are ca scop gestionarea mai bună a fondurilor

Azi are loc primul test al sistemului pilot de informatizare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Sistemul are ca scop gestionarea mai bună a fondurilor. "Este vorba despre o aplicaţie pilot realizată in cinci judeţe, iar pănă la sfărşitul anului programul va fi extins in toată ţara", a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu. "Vom putea vedea dacă există scurgeri de fonduri, nereguli sau unde este fraudă. Nu este posibil ca sistemul să nu fi fost implementat, e o bătaie de joc. Am tras o singură concluzie, că acest lucru de fapt nu s-a dorit, că au existat raţiuni ascunse. De ce? Printr-un sistem de informatizare ar exista un control asupra scurgerilor şi neregulilor şi mulţi, care preferă să utilizeze incorect acest sistem, nu o vor mai putea face", precizează Tăriceanu.          Â

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă