Marele scriitor francez Andre Maurois a rostit o fraza superba: âA imbatrani e un obicei foarte prost, de care o persoana ocupata nu are timp".
Cu alte cuvinte, implicarea in tot ce e in jur, dinamismul amana imbatranirea. Si, cu toate acestea, imbatranirea este un proces fiziologic inevitabil, apare un declin al tuturor functiilor. In aceasta intrare pe panta descendenta a intregului organism, sistemul endocrin este puternic implicat.
Femeile dupa 50 de ani intra in menopauza, nu este inceputul sfarsitului, ci un alt capitol al vietii. Hotarul de trecere la menopauza este net, clar, inceteaza functia ovarului si dispare ciclul menstrual. Barbatii intra si ei in perioada de declin, dupa 50 de ani apare un deficit de hormoni androgeni, se numeste aceasta etapa andropauza, dar hotarul e mai putin dramatic, mai putin clar decat la femei. Interpretarile in aceasta directie le explica dr. Ileana Marinescu, medic primar endocrinolog la Institutul de endocrinologie âParhon". In testicule exista celule care produc testosteron, dar si alte celule care produc spermatozoizi.
In andropauza scade secretia de testosteron, care este hormonul masculinitatii. Ramane insa potentialul fertil, se mai produc spermatozoizi de catre celulele specializate pentru aceasta functie in testicul. Asa se face ca au avut copii la peste 70 de ani, de exemplu, Anthony Quinn sau Charlie Chaplin. In andropauza scade secretia de testosteron din testicul, dar scade si controlul lui din creier, se diminueaza si activitatea receptorilor acestui hormon al masculinitatii. Testosteronul da libidoul, el stimuleaza erectia, excitabilitatea, el guverneaza actul sexual, satisfactia erotica. Tocmai de aceea, dupa 50 de ani scade activitatea sexuala a barbatilor si partenera are rolul important de a pastra din acest punct de vedere armonia cuplului. De altfel, un maxim de secretie a testosteronului se petrece intre 25 si 30 de ani.
O data cu scaderea performantelor sexuale la barbati, scade si capacitatea intelectuala, concentrarea, obisnuinta de a lua decizii rapide, se diminueaza rezistenta la efort, forta musculara. Scaderea masei osoase la barbati e mai mica si mai tarzie (dupa 70 de ani) fata de amploarea osteoporozei de menopauza la femei. Andropauza nu e furtunoasa ca menopauza, barbatul n-are valuri de caldura, insomnii, barbatul la andropauza devine mai iritabil si mai uracios.