Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se intreabă adesea unii care este cea mai importantă articulaţie a omului. Dar işi pun problema şi care este cea mai complicată articulaţie a omului. Pănă una-alta, răspunsul la prima intrebare este următorul: genunchii şi şoldurile sunt cele mai importante articulaţii ale omului.
Se intreabă adesea unii care este cea mai importantă articulaţie a omului. Dar işi pun problema şi care este cea mai complicată articulaţie a omului. Pănă una-alta, răspunsul la prima intrebare este următorul: genunchii şi şoldurile sunt cele mai importante articulaţii ale omului. Şi asta fiindcă ele susţin toată greutatea corpului, preiau toate forţele de gravitaţie şi asigură deplasarea omului prin mers sau indepărtarea lui de pericol prin fugă. S-ar putea spune că de fapt măinile asigură mişcările de fineţe, dar dacă omul nu stă in picioare ce mai contează lucrările delicate şi exacte făcute de măini. Deci, cu atăt mai mult este fundamentat răspunsul că genunchii şi şoldurile reprezintă articulaţiile cele mai importante.
In privinţa complexităţii mişcărilor unei articulaţii, aici răspunsul privind clasamentul perfecţiunii unei articulaţii urcă pe primul loc umărul, care prezintă cele mai multe grade de libertate şi capacitate de a se mişca pe mai multe direcţii.
MIŞCĂRI. Genunchiul are mişcări complexe, in principal de flexie, adică de indoire a genunchiului, şi de extensie, de intindere a piciorului. Dar aceste mişcări nu sunt chiar mişcări de balama, ele sunt mai complexe in fond şi cu alte axe de mişcare in afara indoirii şi intinderii genunchiului. De exemplu, entorsa apare cănd genunchiul este forţat să se aşeze intr-o poziţie anormală.
Citește pe Antena3.ro
Explicaţiile specialistului
După ce a explicat toate acestea, profesor doctor Andrei Firică, şeful clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina, porneşte la a explica constituţia miraculoasă a genunchiului, care dă impresia că este instabil, dar este totuşi atăt de stabil. De unde vine această senzaţie de instabilitate a genunchiului? Din faptul că am putea asemăna genunchiul cu două bile ce stau pe două suprafeţe late, pe două tipsii, astfel că instabilitatea frapează. Cele două bile sunt arcuirile osoase din capătul femurului, adică a osului coapsei. Aceste două bile sunt aşezate pe cele două suprafeţe plate care inseamnă partea superioară a tibiei, osul de la genunchi in jos. Această anatomie fără oase care intră ferm in locaşuri conturate ca in alte articulaţii creează acea impresie de instabilitate a genunchiului. Dar acele două bile pe două tipsii nu se dau peste cap, nu derapează căci sunt ţinute de ligamente foarte puternice. Ligamentele colaterale sunt un fel de hăţuri in părţile laterale ale genunchiului şi la acestea se adaugă şi ligamentele incrucişate in forma literei X. Ligamentele sunt un fel de paznici pentru a nu avea loc mişcări exagerate ale genunchiului. Şi atunci, se intreabă omul obişnuit, ce rol mai are rotula? Ei bine, rotula nu intervine in stabilitatea genunchiului, ci in forţa de mişcare. Dar despre rolul de scripete care amplifică forţa genunchiului vom da explicaţii mai departe.
Inainte de asta trebuie evidenţiată importanţa masei musculare ce inconjoară genunchiul. Această masă musculară primeşte informaţii de la nervi din oase şi din capsula articulaţiei şi in caz de dezechilibre se incordează tocmai pentru a proteja genunchiul. Tocmai de aceea după descrierile anatomiei genunchiului se trage concluzia că genunchiul are o stabilitate deosebită ce permite alergări, sărituri peste o groapă, urcatul scărilor etc.
Muşchiul anterior al coapsei este poate cel mai puternic muşchi al omului. Prin contracţia lui se pot ridica 40 kg. Şi acum să revenim la importanţa rotulei. Rotula joacă rol de scripete, astfel că această greutate de 40 kg care se ridică practic este dublată de rolul de scripete al rotulei.
Alte componente importante ale genunchiului sunt cele două meniscuri, interior şi exterior, care imbracă foarte bine in articulaţie femurul şi tibia. Cele două meniscuri din genunchi reprezintă un zgărci in cartilaj. Meniscurile absorb orice şoc, in plus repartizează uniform forţele. Dar meniscurile mai indeplinesc un rol, ele protejează lichidul sinovial care acţionează ca un lubrifiant in articulaţia genunchiului. A fost o vreme in care la cea mai mică accidentare, cu leziuni chiar lipsite de importanţă la meniscuri, acestea erau grabnic scoase in sălile de chirurgie. De altfel, chirurgii chiar stabiliseră o intrecere: cine indepărtează meniscurile din genunchi mai repede. Unii o făceau in 8 minute, alţii in 15. Bătea un vărtej nebun de a scoate meniscurile pe bandă rulantă. Mai tărziu, cercetările au arătat că oamenii cărora li se indepărtaseră meniscurile sufereau mai devreme de artroză, deci de suferinţele prin degradare ale articulaţiilor.
ENTORSĂ. In timpul forţării genunchiului se produce o ruptură pe căteva fibre din capsula ce acoperă articulaţia sau se rup căteva fibre din ligament. Genunchiul se umflă şi entorsa se numeşte entorsă simplă. Această formă de entorsă, mai puţin gravă, se tratează cu medicamente antiinflamatoare, cu pungi de gheaţă şi repaus al piciorului afectat.
Artroscopia
Apariţia artroscopiei a schimbat complet concepţia in intervenţiile pe menisc. Artroscopul este un fel de endoscop care prin 3 incizii mici pătrunde in interiorul genunchiului şi ortopedul vede prin camera video a acestui aparat ce se intămplă in genunchi. Dacă artroscopul arată că meniscul este doar fisurat sau ruptura este mică, tot cu ajutorul acestui aparat se repară acel menisc, se cos marginile fisurii sau se decupează o porţiune mică din menisc. Aşa că restul meniscului rămăne pe loc indeplinindu-şi in continuare misiunea. Doar in cazurile traumatismelor de amploare, cănd meniscul este stricat de tot, el este indepărtat.
ACCIDENTE. Se intămplă ca, după accidente grave, să apară rupturi complete ale ligamentelor sau se poate rupe meniscul. In aceste cazuri, se efectuează intervenţii chirurgicale mai complicate. In cazul unor mişcări cu totul anormale şi de mare amploare ale genunchiului apar luxaţiile, cănd femurul fuge de la axa lui normală, şi rezolvarea ortopedică este mai complicată. Fractura de rotulă este uşor de tratat, dacă este simplă. Dar intervenţiile pe rotulă trebuie să ţină seama de perfecţiunea extraordinară a suprafeţelor oaselor din genunchi, ele sunt perfect lustruite de natură.
PERFECŢIUNEA NATURII. Rotula şi celelalte suprafeţe ale tibiei şi peroneului ce intră in genunchi au o lustruire perfectă de 20.000 de Armstrong. De menţionat că omenirea, prin cele mai sofisticate tehnologii, n-a reuşit să ajungă la lustruiri decăt de 2.000 de Armstrong, adică de 10 ori mai puţin fine. Orice neregularitate căt de mică apărută pe suprafeţele oaselor din genunchi in urma unei fracturi sau a unei rezolvări de fractură, neregularitate care contrazice lustruirea perfectă a naturii, duce la artroze grele şi premature.
