Cu ajutorul ultrasunetelor foarte puternice, un chirurg poate acţiona asupra leziunilor de mărimea unui bob de orez situate în profunzimea creierului. Totul are loc sub controlul RMN (rezonanţă magnetică nucleară), efectuate în timp real.
Până acum, doar câţiva pacienţi au beneficiat de această terapie promiţătoare, se spune într-un recent articol publicat în Le Figaro.În Elveţia, profesorii Daniel Jeanmond şi Ernst Martin (Zürich) au tratat prin această terapie pacienţi suferinzi de dureri cronice, care nu răspundeau la medicamente. Cei doi specialişti au folosit aparatul ExAblate, pus la punct de o firmă israeliană. În câteva săptămâni, aceeaşi echipă a anunţat că va folosi terapia şi în boala Parkinson. Principiul terapiei cu ultrasunete este relativ simplu.
Focalizate, ultrasunetele de înaltă intensitate permit creşterea temperaturii la aproximativ 60 de grade Celsius. Astfel, pot fi coagulate, deci distruse, ţesuturile cu o precizie milimetrică. Utilizată în premieră în 1993, în cazul cancerului prostatei localizat, metoda s-a perfecţionat treptat, asociindu-se cu RMN pentru tratarea tumorilor altor organe.
ExAblate va fi introdus în multe ţări, printre care şi Franţa, unde ar putea fi folosit în terapia fibromului uterin, cancerelor mamar, de ficat... Şi până nu de mult a aplica această metodă în chirurgia creierului părea imposibilă.
Principala problemă este craniul. Osul absoarbe în parte şi deformează fasciculul de ultrasunete, explică profesorul Ernst Martin, Spitalul Universitar pentru Copii din Zürich.
Pentru a stăvili această piedică, echipa de cercetători elveţieni a recurs la o cască şi 1024 transductori, mici aparate care produc ultrasunete dirijate în zona vizată. Astfel, aproximativ 12 pacienţi cu dureri cronice intense, de diverse origini (amputaţie, traumatisme etc.) au beneficiat de această terapie. Ultrasunetele acţionează la nivelul talamusului median, structură implicată în controlul durerii.
Temperatura şi impactul sunt permanent controlate prin RMN, investigaţie efectuată în timp real. "Intervenţia a fost bine suportată şi am obţinut rezultate pozitive în cazul a 56% din pacienţi, un scor bun în durerile cronice", precizează profesorul Martin. Unul dintre pacienţi chiar a reuşit să scape de morfina pentru calmarea durerilor. În timp, această terapie ar putea reprezenta o alternativă la tratamentele actuale prin radiochirurgie, cum sunt Gamma-Knife sau Linac, constând în iradierea leziunilor cerebrale, fără deschiderea cutiei craniene.
Cele două tipuri de terapii ar putea fi perfecţionate, însă ultrasunetele prezintă mai multe avantaje, estimează doctorul Anne Laure Boch, Pitie Salpetriere (Paris). Mai întâi, terapia cu ultrasunete nu este iradiantă. Apoi, acţionează imediat, comparativ cu radiochirurgia care presupune trecerea mai multor săptămâni.