La nivelul sănului pot apărea tot felul de noduli. Unii care se pot dezvolta, alţii care nu se modifică. Unii maligni, alţii benigni. Insă in majoritatea cazurilor nodulii la săn sunt benigni, adică nu prezintă riscul de a se transforma in cancer mamar.
La nivelul sănului pot apărea tot felul de noduli. Unii care se pot dezvolta, alţii care nu se modifică. Unii maligni, alţii benigni. Insă in majoritatea cazurilor nodulii la săn sunt benigni, adică nu prezintă riscul de a se transforma in cancer mamar. Dr Gabriel Lemnete, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul "Polizu", spune că cel puţin 75% dintre formaţiunile tumorale de la nivelul sănului sunt benigne. "Iar dintre tumorile benigne, 80% nu necesită tratament chirurgical", mai adaugă medicul. Dr Gabriel Lemnete explică in continuare cum trebuie să procedeze o femeie care in urma autopalpării descoperă un nodul la săn. In legătură cu autocontrolul, medicul recomandă ca după vărsta de 21-22 de ani, cănd sănii se maturizează, orice femeie să se autopalpeze o dată pe lună.
Tumori benigne sau maligne
De obicei, cănd femeia are dureri de săni sau descoperă ceva in interior, intră imediat in panică, se găndeşte la ce este mai rău: cancerul de săn. Or, numai 20% dintre noduli au pontenţial malign (adenocarcinoame). Restul sunt tumori benigne, cum ar fi: chisturi, lipoame, fibroadenoame, abcese sau pur şi simplu ţesut ingroşat.
In prezent, deşi numărul cazurilor de cancer mamar este in creştere, rata de supravieţuire a pacientelor cu această boală s-a imbunătăţit foarte mult datorită progresului metodelor de terapie. Important este ca tumoarea să fie descoperită şi tratată din vreme. De aceea, femeia care descoperă un nodul la săn nu trebuie să amăne vizita la medic.
Investigaţii
Prin investigaţiile recomandate, medicul stabileşte dacă este vorba despre o tumoare benignă sau malignă. In acest scop sunt indicate mamografia (radiografia sănului) şi ecografia. Nu trebuie ignorată importanţa ecografiei, pentru că aceasta detectează 10% dintre cancerele de săn nedepistate prin mamografie. In funcţie de rezultatul acestor investigaţii imagistice, medicul decide următorul pas: fie doar simpla monitorizare a formaţiunii tumorale, fie efectuarea unei puncţii, fie ablaţia tumorii pentru a fi analizată histopatologic, fie intervenţia chirurgicală radicală in cazul in care se stabileşte diagnosticul de cancer mamar.
SIMPTOME. Descoperirea unui nodul, durerea la nivelul sănilor, modificări ale aspectului pielii in regiunea mamară, apariţia unei infecţii, a unei leziuni purulente (furuncul) la nivelul sănului, retracţia mamelonului, tensiunea mamară cvasipermanentă, inflamarea ganglionilor santinelă din zona axilelor sunt semne care ar trebui să trimită femeia la medic.
PROTECŢIE. Medicul Gabriel Lemnete le aminteşte femeilor că este important să-şi protejeze sănii nu numai din perspectiva menţinerii frumuseţii, dar şi a sănătăţii. Tocmai de aceea este esenţial să evite traumatismele la nivelul sănilor, folosirea excesivă a sutienului, mai ales a sutienelor cu sărme şi bureţi, care provoacă disconfort
şi hipertermie. Incălzirea excesivă a sănilor constituie un factor de risc pe termen lung.