Nu lăsaţi vezica să vă supere bătrâneţea!

Nu este o infecţie, nu doare şi totuşi sindromul vezicii hiperactive este o suferinţă care afectează serios calitatea vieţii. "Foarte frecventă la vârsta a treia, vezica hiperactivă se manifestă prin imperiozitate micţională asociată cu polachiurie (mai mult de opt micţiuni în 24 de ore) şi nocturie (mai mult două micţiuni pe noapte)", potrivit colonel conf. doctor Dan Mischianu, şeful secţiei de urologie din cadrul Spitalului Clinic Militar Central.

tudiile epidemiologice arată că incidenţa vezicii hiperactive o depăşeşte chiar pe cea a diabetului şi a hipertensiunii arteriale. Femeile sunt mult mai afectate de acest sindrom, în comparaţie cu bărbaţii, raportul fiind de trei-patru femei bolnave la un bărbat.

Tulburare funcţională
"Simptomele vezicii hiperactive pot fi confundate cu cele ale infecţiilor urinare, însă această afecţiune este o tulburare funcţională, fără a exista o inflamaţie a peretelui vezical, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în cistite. Vezica hiperactivă are un aspect normal, iar simptomele sunt cauzate de contracţii involuntare şi inadecvate ale musculaturii vezicii urinare, şi anume muşchiul detrusor vezical. Umplerea vezicii cu urină provoacă o reacţie exagerată a acestui muşchi, care declanşează senzaţia de imperiozitate micţională prin contracţii vezicale involuntare", explică specialistul. În cazul infecţiilor şi al inflamaţiilor vezicii urinare, pe lângă imperiozitatea micţională, apar şi dureri localizate sub regiunea ombilicală sau usturime la urinat. "Diagnosticul de cistită acută (infecţie) se precizează clinic, cel de cistită interstiţială (o deteriorare a mucoasei care căptuşeşte vezica) după o biopsie a mucoasei vezicii, pe când vezica hiperactivă este diagnosticată în urma unor teste urodinamice, care măsoară volumul şi fluxul urinar pe secundă, presiunea intravezicală şi alţi parametri", precizează conf. doctor Dan Mischianu. Pentru a exclude infecţiile, inflamaţia, litiaza sau tumorile vezicale, se efectuează analize ale sângelui, sumar de urină, precum şi un examen ecografic.

Factori de risc
Vârsta este principalul factor de risc pentru vezica hiperactivă, prevalenţa acesteia crescând începând cu 45-50 de ani. O dată cu înaintarea în vârstă se produc modificări ale detrusorului vezical. Probabilitatea de a dezvolta simptomatologia vezicii hiperactive este mai mare dacă la aceste modificări se adaugă factori de risc: diabetul, infecţiile tractului urinar, fumatul, obezitatea, chirurgia pelvină (la femei intervenţiile ginecologice, iar la bărbaţi chirurgia prostatei), constipaţia, lipsa mobilităţii. Unele medicamente - diureticele, sedativele sau narcoticele - pot contribui la pierderea controlului vezicii urinare. Hiperactivitatea vezicală poate apărea secundar unor leziuni neurologice, precum accidentul vascular cerebral, boala Parkinson sau scleroza multiplă. Aceste suferinţe afectează capacitatea sistemului nervos central de a inhiba activitatea vezicii.

Vezica hiperactivă nu este însoţită întotdeauna de incontinenţă urinară de efort, prin urmare aceasta nu poate fi un criteriu de diagnostic. Aproximativ o treime dintre bolnavi au şi un grad de incontinenţă, potrivit specialistului.  

Tratament
"Până în urmă cu câţiva ani, vezica hiperactivă a fost considerată o problemă greu tratabilă. Acum există însă medicamente anticolinergice (precum solifenacin), care reduc frecvenţa şi amplitudinea contracţiilor muşchiului detrusor, scăzând astfel numărul micţiunilor diurne şi nocturne", explică conf. doctor Dan Mischianu. În ciuda faptului că există acest tratament care ameliorează simptomele vezicii hiperactive, puţini dintre cei care suferă de această afecţiune sunt diagnosticaţi şi trataţi. La tratament chirurgical se recurge doar în situaţiile în care medicamentele nu dau rezultate sau când există boli asociate.

DEPRESIE. Frecvenţa crescută a micţiunilor alterează calitatea somnului, având ca efect somnolenţa diurnă, reducerea capacităţii de concentrare şi afectarea activităţilor zilnice. Viaţa sexuală are şi ea de suferit. Bolnavii sunt foarte deranjaţi de simptome şi acuză o scădere a calităţii vieţii. "Pacientul vârstnic, agasat de dorinţa imperativă de a urina din sfert în sfert de oră, nedormit şi neliniştit din această cauză, poate deveni depresiv", potrivit doctorului Dan Mischianu.

PREVALENŢĂ. În România, nu există o statistică cu privire la numărul persoanelor care au simptome de vezică hiperactivă. Dar din evaluările internaţionale reiese că aproximativ 17% din populaţia adultă suferă de această afecţiune, care este mai frecventă decât diabetul şi ulcerul peptic, afectând la fel de multe persoane ca astmul sau bronşita acută.  

SINDROM. Micţiunea se realizează prin contracţiile involuntare ale muşchiului detrusor al vezicii urinare. Sindromul de vezică hiperactivă apare atunci când detrusorul are o reacţie exagerată la umplerea vezicii urinare.