x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Porunci impotriva cancerului

Porunci impotriva cancerului

07 Aug 2004   •   00:00

Cancerul de colon tinde sa devina o boala destul de des intalnita in ultima vreme.

FLORIN CONDURATEANU - Pulsul medicinei

Descoperirea lui cat mai din timp mareste eficienta interventiilor chirurgicale si a terapiilor cu citostatice si raze. Tocmai de aceea se incearca testarea in special a indivizilor cu risc crescut prin existenta in familie a unor astfel de forme neoplazice, o testare prin analiza numita "hemoragii oculte", cu alte cuvinte depistarea unor pierderi de sange in intestin inca din faza cand nu se observa cu ochiul liber. Pentru ca, de exemplu, polipii de pe colon sunt tumori necanceroase, care se transforma insa 100% in cancere, tocmai de aceea polipii colonici trebuie extirpati in totalitate, mai ales ca aceasta interventie se poate face cu endoscopul. O alta afectiune digestiva ce poate degenera in cancer de colon este rectocolita ulcero-hemoragica, apar anticorpi care ataca celulele colonului si perioada de denaturare in cancer poate sa se intinda si pe 12-15 ani. O alta constatare importanta este aceea ca obezii fac mai des cancer de colon.

Si un alt semnal de alarma: populatiile care mananca mai ales alimente rafinate si carne sunt expuse mai mult cancerului de colon. Dupa ce a explicat toate aceste aspecte, profesor doctor Alexandru Oproiu insiruie un fel de porunci, pe care daca le urmezi limitezi riscul de cancer recto-colonic. E bine sa mananci cat mai multe vegetale, care prin fibra lor greu de absorbit urgenteaza tranzitul intestinal, impiedica constipatia, asa ca e mai scurt contactul dintre substantele cancerigene si intestin. Cat mai multe legume: varza, fasole verde, conopida, telina, morcovi, spanac, gulii si cat mai multe fructe: mere, pere, prune, grepfruit! Efecte favorabil aduc painea neagra sau integrala, taratele, graul, orzul, dupa cum carnea e bine sa fie consumata doar de doua ori pe saptamana. Alcoolul trebuie evitat, dupa cum e recomandabil sa se administreze zilnic calciu si acid folic.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă