Care ar fi semnalele de alarmă pe care plămînul le face să sune.
Care ar fi semnalele de alarmă pe care plămînul le face să sune.
Şeful de lucrări dr medic primar Irina Strîmbu, directoare de cercetare a Institutului de Pneumologie "M. Nasta", explică semnele de alarmă date de plămîn. O serie întreagă de simptome se încadrează în avertizări ale plămînului privind starea lui derapată de la situaţia de funcţionare sănătoasă. În primul rînd, alarma sună cînd apare tusea. Tusea este un gest reflex de eliminare forţată a unor corpi străini sau a unei secreţii mai abundente din aparatul respirator, adică din bronhii şi din plămîni. De regulă, în aparatul respirator există nişte cili, nişte picioruşe, care se unduiesc într-o singură direcţie, mişcîndu-se precum un covor rulant, care scoate în mod natural impurităţile şi secreţiile nedorite. Dar cînd ceva este în neregulă în starea aparatului respirator, e nevoie de o tuse, care, prin curentul de aer cu presiune, să scoată aceste lucruri nedorite din plămîn. De altfel, cînd o tuse se încăpăţînează să rămînă şi după trei săptămîni de tratament, trebuie analizată starea plămînilor cu atenţie.
Citește pe Antena3.ro