x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pulsul medicinei - Astm în culori

Pulsul medicinei - Astm în culori

de Florin Condurateanu    |    02 Iul 2008   •   00:00

Bolnavul de astm se logodeşte pe vecie cu două spray-uri. Unul care îl scoate din criză, cum zic bolnavii "spray-ul care îmi dă aer", iar celălalt menit să trateze boala de fond, adică inflamaţia continuă din bronhii. Reamintim aiureala care umblă prin telefonul fără fir cum că atunci cînd ajungi la spray-uri este cea mai gravă formă a astmului. Aceasta este contrazisă de pneumologi, care spun că tratamentul cu spray-uri e primul pas în terapia astmului şi un tratament obişnuit.

Şef de lucrări dr Irina Strîmbu, director de cercetare-dezvoltare la Institutul de pneumologie "M. Nasta", spune că, pentru a nu fi confundate, cele două tipuri de spray-uri au fost colorate diferit. Spray-ul folosit în plină criză, deci bronhodilatator, este colorat în albastru, verde, în general în culori reci, în timp ce spray-ul cu cortizon care tratează esenţa bolii, adică tratează inflamaţia, este colorat în roşu, bej, portocaliu, deci în culori calde. Aceste două tipuri de spray-uri nu se înlocuiesc unul pe altul, cel albastru se foloseşte la nevoi, cînd apare criza, în timp ce spray-ul roşu se utilizează cotinuu zi de zi vizînd tratarea bolii de fond, deci urmărind rărirea crizelor.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă