x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Puneti-va pofta in cui de la carne

Puneti-va pofta in cui de la carne

24 Feb 2004   •   00:00

Pentru sapte saptamani putem sa ne numim "vegetarieni ". Asta presupune sa dam curs recomandarilor Bisericii privind abtinerea de la unele alimente in Postul cel Mare, al Pastilor.

In perioada Postului Pastilor, Biserica ne indeamna sa eliminam din alimentatie carnea si preaparatele din carne, lactatele si ouale. Doctorul Cornelia Cristofor, medic specialist la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, considera ca este "bine venita aceasta perioada de dezintoxicare a organismului printr-un regim alimentar preponderent vegetarian". Specialistii sunt de parere ca persoanele care s-au decis sa posteasca nu au nevoie de un timp de acomodare, deoarece este un interval scurt de privatiuni alimentare. Potrivit medicului Cornelia Cristofor, problemele de sanatate nu apar la inceputul postului, ci la finalul acestuia, cand suntem tentati sa facem abuz de alimente dupa o perioada de "infometare".

AVANTAJE. Dietele vegetariene sunt sarace in grasimi, colesterol sau proteine de origine animala. In schimb, ele contin foarte multe vitamine si minerale. Or, este stiut ca aceste elemente reduc riscurile de obezitate, boli de inima, diabet, hipertensiune arteriala, osteoporoza sau cancer (in special cancer la plamani sau colon).

PROTEINE. Cei care postesc trebuie sa mai stie ca necesarul zilnic de proteine poate fi asigurat si de vegetale. Medicul Cornelia Cristofor spune ca fasolea uscata, cartofii, painea, ciupercile, nucile si soia ofera organismului cantitati substantiale de proteine vegetale. Iata si cateva exemple: fasolea contine 26% proteine; rosiile - 11%, portocalele - 8%. Trebuie retinut insa ca proteinele vegetale sunt totusi inferioare celor de origine animala.

EXCEPTII. Profesorul doctor Constantin Ionescu-Targoviste, directorul Institutului de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice "Prof. Dr. N. Paulescu", avertizeaza ca, in timpul acestui post, "organismul isi mobilizeaza depozitele pentru a face fata dietei, isi calibreaza consumurile potrivit aportului alimentar, isi reduce arderile si secretiile digestive". Ceea ce presupune modificari metabolice esentiale, chiar daca ele se instaleaza lent. Motiv pentru care femeile insarcinate, lauzele, diabeticii, neoplazicii, suferinzii de boli cronice ar trebui sa renunte la asemenea diete.

Pozitii comune S-a pus intrebarea daca aceste reguli de postire mai sunt potrivite omului de azi. Biserica a formulat un raspuns care se bazeaza pe experienta ei de secole si pe faptul ca parintii nostri respectau cu sfintenie aceste reguli. Dar Biserica Ortodoxa prin insusi Sinodul ei a gasit de cuviinta sa precizeze ca de rigorile postului sunt absolvite persoanele in varsta, bolnave si copiii. MAGDA MARINCOVICI

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă