x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Război cu cancerul din rinichi

Război cu cancerul din rinichi

de Florin Condurateanu    |    07 Apr 2009   •   00:00
Război cu cancerul din rinichi

Rinichii nu sunt apreciaţi întotdeauna la adevărata lor importanţă. De altfel, medicina clasică, între altele, aminteşte că rinichiul este cel mai domn dintre organe, cel mai gentelman.



Atunci când într-o parte a corpului se împuţinează energia, rinichiul este cel care dăruieşte din propria-i energie organelor sărăcite. Şi chinezii, cu plăcerea lor de a folosi metafore, preţuiesc rinichiul numind-l fântâna vieţii.

Din păcate, cancerele care lovesc aparatul reno-urinar, în cele mai multe situaţii sunt cancere dure, forme brutale, cum ar fi: tumorile canceroase din rinichiul propriu-zis, din vezica urinară etc. În aparatul reno-urinar şi genital al bărbatului, mai lente sunt cancerele de prostată şi de testicule. Explică acest capitol important al medicinii Cristian Surcel, chirurg important din echipa de excelenţă a renumitului prof. Ionel Sinescu, şeful Centrului de Transplant Renal şi Urologie de la Institutul Clinic Fundeni.

EXAMENE PERIODICE
Să începem de sus în jos: să vedem ce înseamnă cancerul de rinichi. Cancerul cuibărit chiar în carnea rinichiului sau cum zice medicina în parenchimul renal. Cancerul de rinichi este cel mai ucigător dintre cancerele aparatului urinar şi genital al bărbaţilor.

Din păcate, cam jumătate dintre cancerele rinichiului sunt descoperite întâmplător, cu ocazia efectuării unei ecografii fiindcă necazul este că această boală canceroasă a rinichiului în sine nu are simptome. În România, situaţia este şi mai grea fiindcă în jur de 50% dintre cancerele de rinichi ajung la spital în stadiul de metastază şi asta pentru că la noi nu se fac acele examene de triere a celor cu risc crescut de boli.

SIMPTOME
Totuşi, deşi nu sunt evidente, unele simptome ale cancerului de rinichi pot fi sesizate. Unul dintre semne este urina cu sânge. Din păcate, acest sânge în urină apare şi dispare, indicând stadiul avansat al bolii canceroase de rinichi. Un alt simptom cât de cât ar fi şi o durere în zona şalelor, dar o durere lombară mică. Pacientul se obişnuieşte cu această durere, crezând că e o durere de la vertebre, o banală discopatie lombară.

Un alt simptom ar fi aşa numita nefromegalie. Un rinichi mai mare care poate fi pipăit. Iar în unele cazuri bolnavul îşi palpează singur tumora în zona abdomenului mai spre spate. Când un om îndeplineşte această triadă de semne, adică sânge în urină, durere şi rinichi mai mare, stadiul cancerului este avansat, posibil chiar cu împrăştierea în metastaze. Unii dintre pacienţi mai prezintă un simptom: febră de 38-38,5 fără să sufere însă de vreo infecţie.

Când s-a răspândit cancerul în metastaze, încep să apară semne de la organele invadate de celulele canceroase. Când a fost atins de metastaze plămânul, bolnavii tuşesc, scuipă sânge, au o respiraţie grea. Când cancerul de la rinichi a atins şi oasele, apar dureri osoase şi se constată fracturi uşoare de la căzături banale. Când metastazele au ajuns în ficat, analizele hepatice sunt alterate şi ficatul este mare. Tumora canceroasă din rinichi poate invada duodenul, adică prima porţiune a intestinului subţire, dar poate ataca şi colonul, şi plămânul. Simptomele ar fi starea de constipaţie, boli ale intestinului subţire, duodenului şi plămânilor.

CU RISC
Cum se poate lupta împotriva acestor cancere de rinichi atât de parşive şi greu de descoperit? Soluţia este ca, periodic, în plină stare de sănătate, să se facă o ecografie, în special persoanele cu risc crescut. Care ar fi factorii de risc în cancerul de rinichi? În primul rând, în familiile cu rude care au suferit de cancer de rinichi. Cu risc mărit de a face cancer de rinichi mai sunt bolnavii cu insuficienţă renală şi suferinzii cărora li se face dializă.

Risc crescut de cancer de rinichi prezintă şi oamenii cu chisturi pe rinichi, pe ficat, în pancreas sau cu anevrisme în creier. Mulţi vor fi surprinşi, dar cei ce fumează prezintă de patru ori mai mare riscul de a face cancer de rinichi. Şi obezitatea deschide calea cancerului de rinichi, obezii fiind atinşi de această boală canceroasă de trei ori mai mult decât cei cu greutate normală. Tratamentele prelungite cu medicamente diuretice, ca în cazul hipertensivilor pot mări riscul de cancer de rinichi. Când ecografia ridică semne de întrebare şi se vede o formaţiune suspectă, fie chist, fie tumoră, se apelează la tomografia computerizată.

TRATAMENT
Care este tratamentul în cazul cancerului de rinichi? În prim plan, se situează chirurgia. Dacă tumora în rinichi este sub 4 cm, prin chirurgie deschisă se îndepărtează tumora şi vecinătăţile ei cu o sacrificare de ţesuturi, ca siguranţă de 4-5 mm. Dacă tumora este însă mai mare şi rău aşezată în rinichi, se scoate tot rinichiul, dar şi glanda suprarenală de pe partea respectivă. Se îndepărtează, de asemenea, grăsimea din zona rinichiului bolnav şi ganglionii.

Dacă faza e avansată şi cancerul a invadat vecinătăţile, împreună cu rinichiul şi cu glanda suprarenală cu grăsime şi ganglioni se îndepărtează şi colonul, chiar şi diafragma. Dacă acest cancer de rinichi se află în stadiul unu sau doi şi tumora este între 4 şi 7 cm, prin operaţie se reuşeşte ca, după cinci ani de la intervenţie, să supravieţuiască 10% dintre pacienţi.

Când stadiul cancerului la rinichi este destul de avansat, dar se limitează la zona respectivă, 30%-40% dintre pacienţi supravieţuiesc peste cinci ani de la operaţie. Dintre cancerele sistemului reno-urinar, cancerul de vezică prezintă o situaţie complexă. Dacă tumora nu a pătruns în peretele vezicii, se poate extirpa numai această formaţiune tumorală. Dacă însă cancerul s-a infiltrat în ţesuturile vezicii urinare, chirurgul este obligat să scoată toată vezica urinară.

Cum omul nu poate trăi fără vezică urinară, chirurgul urolog este obligat să reconstruiască din colon o altă vezică urinară. Dacă însă colonul nu este într-o stare mulţumitoare de sănătate, trebuie să se apeleze la soluţii mai complicate: să se facă o conexiune a scurgerii urinei din rinichi într-o porţiune de jos a intestinului gros. Cu timpul, acest bolnav reuşeşte să se adapteze la noua soluţie de avarie.

×
Subiecte în articol: cancerul rinichi urologie tumora