Profesorul doctor Alexandru Oproiu nu interzice carnea de porc aflată în această perioadă pe mesele tuturor românilor, însă recomandă cumpătare la preparatele tradiţionale, pentru că acestea sunt doldora de grăsimi.
ATENŢIE LA GRĂSIMI ŞI DULCIURI!
Mâncărurile noastre tradiţionale sunt foarte gustoase, fiindcă bucătăria românească e una de laudă. Numai că bucatele noastre tradiţionale sunt bogate în grăsimi, iar dulciurile sunt doldora de zaharuri concentrate. Vrem, nu vrem, principala carne la români este carnea de porc. Şi să nu uităm zicala românească "Cea mai bună pasăre e porcul!". Numai că 30% este grăsime în carnea de porc, iar în slănină ce să mai vorbim, bate grăsimea pe la 80%. Să nu uităm că mesele copioase provoacă necazuri. Băutura prea multă, grăsimile şi proteinele în exces produc un surplus de secreţii de acid în stomac. Aşa că nu sunt excluse reprizele de ulcer. Un alt necaz ce poate apărea este refluxul gastroesofagian. După o masă copioasă, mâncarea se poate întoarce pe contrasens prin esofag până în cavitatea bucală.
MIŞCAREA ARDE CALORIILE
Când mâncăm carne de porc trebuie să ne gândim şi la modul de preparare în feluri grele, să ne gândim şi la caloriile multe şi să încercăm să echilibrăm balanţa calorii-ardere de calorii prin mişcare. Mişcarea este cea care poate topi grăsimile, aşa că un ospăţ bogat trebuie să conţină alături neapărat şi efort fizic. Medicina modernă spune că cea mai potrivită mişcare este plimbarea pe jos sau mai exact mersul pe jos. Fiindcă nu poţi să anulezi mâncarea prin mers în dorul lelii, mişcarea folositoare pentru sănătate trebuie să se deruleze într-un ritm care să crească cu 45%-50% pulsul din starea de repaus. Dacă în starea de repaus pulsul este 60, o mişcare sănătoasă trebuie să-l accelereze spre 90 de bătăi pe minut.
Citește pe Antena3.ro
Sursă: stockexpertcom