21 iulie 2010
PERICOL PE TOCURIPurtatul îndelungat al pantofilor cu tocuri înalte scurtează cu 13% fibra musculară a gambelor, susţin cercetătorii englezi. Oamenii de ştiinţă au scanat musculatura gambei la mai multe femei care purtau în mod normal pantofi cu toc şi au descoperit că nu doar musculatura s-a scurtat, dar şi tendoanele au de suferit. "Dacă aţi purtat tocuri înalte o perioadă mai mare de doi ani, de cinci ori pe săptămână, fibrele musculare au devenit mai scurte şi tendoanele s-au întărit", a declarat profesorul Marco Narici, care a condus cercetarea.
LEGĂTURA ÎNTRE HPV ŞI CANCERUL DE PIELE
Infecţia genitală cu HPV (Human Papilloma Virus) ar putea creşte riscul apariţiei cancerului cu celule scuamoase, după cum arată un nou studiu. Oamenii de ştiinţă au identificat deja o legătură între HPV şi cancerul de piele la pacienţii care au fost supuşi unui transplant de organe, din cauza medicamentelor imunosupresoare, şi a celor pe bază de glucocorticoizi. În plus, s-a descoperit că şi cei care suferă de o boală rară de piele - epidermodisplazie veruciformă - sunt predispuşi la infecţia cu HPV. Pe piaţă există două vaccinuri împotriva a patru tulpini HPV. Dar specialiştii ne avertizează că, în prezent, sunt în circulaţie peste 100 de tulpini diferite ale HPV împotriva cărora nu a fost realizat niciun vaccin.