Terapii contra virusurilor B şi C

Nu toată lumea răspunde la fel la tratamentul împotriva acestor virusuri. Iată, de altfel, cum se împart bolnavii în funcţie de modul în care răspund la tratamentul împotriva virusului C.

Nu toată lumea răspunde la fel la tratamentul împotriva acestor virusuri. Iată, de altfel, cum se împart bolnavii în funcţie de modul în care răspund la tratamentul împotriva virusului C. Dă explicaţii în această direcţie profesorul doctor Alexandru Oproiu, întemeietor de şcoală în gastroenterologie. Din păcate, aproximativ 45% dintre cei cu virusul hepatitei C nu răspund la tratament. Cei care n-au răspuns favorabil la administrarea de interferon clasic sînt trecuţi pe alt tratament, de astă dată cu interferon peghilat. Acest tip de interferon peghilat este cel cu acţiune prelungită, astfel că pacienţii pot face doar o dată pe săptămînă injecţia.

Boala recidivează

Altă categorie de bolnavi cu virusul hepatitei C fac un tratament corect timp de un an, dar după şase luni de la oprirea terapiei nu mai au încărcătură de virusuri, însă ulterior, după 12 luni sau 18 luni, încep să crească în analize transaminazele, boala recidivează şi revine cantitatea mare de virusuri în viremie. Cele mai dificile cazuri din această categorie trebuie tratate cu alte clase de interferon. De exemplu, cu interferon peghilat alfa 2B sau cu interferon consensus, care este un amestec de interferon. Se mai poate folosi albumin-interferon. Acestea sînt cazurile cel mai anevoie de tratat. Partea rea este că la noi în ţară nu există încă interferon consens şi nici albumin-interferon. Alţi bolnavi care nu răspund la tratament sînt obligaţi să aştepte apariţia pe piaţa medicamentelor a unui nou tip de tratament. Partea bună este că evoluţia hepatitei cronice C spre ciroză e lentă şi ei pot aştepta ca medicina să descopere un nou tip de tratament. De altfel, sînt veşti cum că, în circa doi ani, un nou tratament va ieşi pe piaţă. În această perioadă de aşteptare a noutăţii medicale, pacienţii refractari la tratament nu trebuie să bea deloc alcool şi să ţină o dietă specială pentru afecţiunea numită ficatul gras.

Tratament incomplet

Alt grup de pacienţi care n-au răspuns la tratament este constituit din bolnavii care n-au făcut tratament complet. Adică n-au reuşit să fie trataţi cu 80% din cantitatea de interferon şi nici n-au făcut 80% din cantitatea de rebavirină. Tot în acest grup se încadrează şi cei care n-au reuşit să facă tratament timp de 48 de săptămîni. Se analizează fiecare caz din acest grup care n-a răspuns la tratament. Ei nu au făcut 80% dintre medicamentele împotriva virusului hepatitei C fie că a apărut ca efect secundat anemia, fie că rebavirina a distrus globulele roşii, iar interferonul a atacat măduva oaselor ce fabrică globulele roşii. Acestor pacienţi cu anemie, ca efect secundar la tratament, trebuie să li se administreze eritropoetină, un hormon care stimulează măduva oaselor, menit să fabrice globule. Mai dificil se acţionează în cazul celor cărora le sînt atacate globulele albe de medicamentul interferon. Ei trebuie supuşi unui tratament biologic pentru creşterea coloniilor de leucocite, adică de globule albe. Este un tratament în experimentare.

Efecte adverse

Altă clasă de pacienţi sînt cei care au fost afectaţi de un cortegiu de tulburări psihice provocate de medicamentele împotriva virusului C, adică de efectele adverse ale terapiei. Aceşti oameni cărora le-au apărut tulburări psihice trebuiesc trataţi de psihiatru şi de gastroenterolog pentru a descoperi care este momentul de reluare a tratamentului împotriva virusului C.

Alt grup de pacienţi sînt cei care răspund parţial la tratament sau răspund lent. Sînt cei care la 12 săptămîni de la începerea tratamentului au dat un semn favorabil, în sensul că le-a scăzut încărcătura virală sub un milion. Asta înseamnă că, după două săptămîni, trebuie să aibă încărcătura sub zece mii. Dacă după 24 de săptămîni viremia, adică încărcătura de virusuri, nu mai poate fi detectată, se continuă tratamentul. Există pacienţi care, după şase luni de la oprirea tratamentului, fac o recidivă a hepatitei cronice, deci au răspuns lent. Acestor pacienţi cu răspuns lent la terapie pot beneficia încă o dată de tratament timp de un an şi jumătate. În cazul pacienţilor cu răspuns lent la tratament şi recidivă se analizează fiecare caz în parte, pentru a descoperi motivul răspunsului necorespunzător. În rîndul cauzelor se pot menţiona: obezitatea, diabetul, leziunile de steatoză hepatică. Tocmai de aceea se tratează obezitatea, diabetul, steatoza hepatică şi abia apoi se reia terapia împotriva hepatitei C. Partea rea este că, de obicei, un bolnav cu hepatită C nu e infectat doar cu o tulpină de virus, ci cu un amestec de tulpini de virusuri. O parte dintre aceste virusuri răspund la tratament, însă altă parte dintre virusuri se încadrează în rezistenţă la terapie.

IMUNITATEA. Virusurile  hepatitei B şi C cuibărite în ficat sînt greu gonite din organism. Există cazuri în care puterea de autoapărare a organismului este considerabilă şi imunitatea bolnavului este singura care poate veni de hac total acestor virusuri hepatice. Cei care au ajuns la hepatite cronice din cauza virusurilor B şi C evoluează în număr mare spre ciroză şi cancer hepatic. Partea rea este că virusurile B şi C nu dau semne evidente că au pătruns în organism.

OBOSEALĂ. Simptomele hepatitelor B şi C sînt incerte, voalate. În special, se observă o anume oboseală, anormală pentru cantitatea de efort, deci o oboseală nejustificată. Aşa că, de cele mai multe ori, descoperirea virusurilor B şi C se face întîmplător, cu ocazia efectuării unor analize de rutină sau recomandate pentru cu totul alte afecţiuni. O caracteristică a virusurilor B şi C este că au evoluţie lentă, pe parcursul a 15-30 de ani. Dacă nu se acţionează cu tratament sau dacă imunitatea pacienţilor nu este remarcabilă, mersul este spre hepatită cronică, ciroză, cancer hepatic.

AMENINŢARE. Acum o vreme nu erau mulţi cei care prevesteau că virusurile B şi C, năpădite să atace ficatul, vor deveni un pericol atît de apăsător asupra omenirii. Şi iată că pronosticurile celor care atunci au fost catalogaţi ca exagerat de pesimişti din păcate s-au adeverit. În zilele noastre, virusurile B şi C reprezintă chiar o ameninţare alarmantă la adresa sănătăţii omenirii.