x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Torticolis – leacuri naturale ca să alungi durerea

Torticolis – leacuri naturale ca să alungi durerea

07 Aug 2020   •   14:20
Torticolis – leacuri naturale ca să alungi durerea

Sub numele de „torticolis” se înțeleg acele dureri de gât care pot fi însoțite de dureri de spate și care duc, de obicei, la o „blocare” a gâtului.

În caz de torticolis, fiecare mișcare poate provoca sau accentua durerea, de aceea e bine să știm câteva lucruri despre cum recunoașteți afecțiunea și cum o puteți trata cât mai simplu și eficient.

Simptome și cauze

Apariția torticolisului se datorează contracției și spasmului mușchilor gâtului, care blochează mișcările capului. Nu este neobișnuit ca torticolisul să provoace dureri care se radiază în jos sau chiar în brațe, rezultând o parestezie la nivelul degetelor (în acest caz vorbim de nevralgii cervico-brahiale). Mai rar, unii oameni au un „gât rigid”, care tinde să se înrăutățească în timp. Este un așa-numit torticolis spasmodic, rezultat din distonia (tulburarea tonusului) mușchilor cervicali. Unele forme de torticolis sunt legate de o hernie de disc la nivelul vertebrelor cervicale și, în acest caz, este esențial să le monitorizați pentru a evita leziuni neurologice grave. Dacă nervii care controlează mișcările brațului și ale mâinii sunt comprimate de o hernie, consecințele pot fi dramatice și de aceea, înainte de orice tratament, e necesar un consult de specialitate, eventual o electromiogramă, o radiografie sau un RMN, pentru a vă asigura că nu e vorba de o hernie. Simptome precum: febră, cefalee, vărsături și fotofobie trebuie să vă trimită, de asemenea, la medicul specialist.

Relaxarea mușchilor este esențială

Cel mai adesea, torticolisul este inofensiv, chiar dacă are tendința de a radia în spate. Iar tratamentul trebuie să ducă la relaxarea mușchilor. Dacă este necesar, un medic poate să vă prescrie relaxanți musculari, meniți să relaxeze mușchii. Dar sunt lucruri pe care le puteți face singuri. De exemplu, să vă asigurați că salteaua și perna dvs. sunt de bună calitate. Mai mult, dacă stresul este sursa tensiunii gâtului, este esențial să vă asigurați că vă relaxați suficient. Există multe tehnici pentru acest lucru: yoga, sofrologie, meditație, biofeedback etc. În plus, dacă din motive profesionale trebuie să rămâneți într-o poziție care provoacă tensiunea în mușchii gâtului, nu uitați să vă mișcați regulat gâtul, întorcând încet capul în toate direcțiile, mișcându-vă brațele, relaxând umerii etc..

Căldura eliberează tensiunea musculară

Valeriana, o plantă ideală. Rețete în care să o folosești

Masajul, terapia de top

...........

Citește mai mult AICI

×