x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 4 lucruri pe care nu ţi le spune ginecologul

4 lucruri pe care nu ţi le spune ginecologul

04 Mar 2013   •   22:21
4 lucruri pe care nu ţi le spune ginecologul

 In cabinetele medicale, din cauza numarului mare de pacienti, viteza cu care medicii consulta este mare. Sunt multe lucruri care raman nelamurite, din pricina timpului scurt alocat fiecarui pacient. Iar cabinetul ginecologic nu face exceptie de la regula. Potrivit unui sondaj realizat de revista Cosmopolitan, peste 2000 de femei s-au plans ca principalul inconvenient al vizitei la ginecolog este graba cu care se efectueaza controlul de specialitate si lipsa timpului pentru ca medicul sa-i explice anumite lucruri.

Iata 4 lucruri pe care ginecologul nu ti le spune.

1. Testul HPV se poate face o data la trei ani
Testul pentru depistarea virusului papiloma uman se poate face si o data la trei ani, daca ultimul test a fost normal. Nu este nevoie sa-l repeti in fiecare an, asa cum este recomandat la testul Papanicolau. “Daca il repeti in fiecare an, nu se intampla ceva rau in corpul tau, se simte doar la portofel”, a declarat pentru Cosmopolitan Mary Jane Minkin, doctor ginecolog.

2. Pilula de a doua zi este eficienta si mai tarziu
Medicii se feresc sa recomande pilula de a doua zi, tocmai de aceea se cunosc destul de putine lucruri despre ea. Desi este mai sigur sa o iei in primele 24 de ore de la un contact sexual neprotejat, mai ai totusi o “fereastra” de 72 de ore in care pilula isi poate exercita efectele. “Daca depasesti acest termen, nimeni nu-ti mai garanteaza eficacitatea”, a adaugat dr. Minkin.

3. Nu-ti imprumuta vibratorul
Vibratorul este ceva personal, intim, care nu se imprumuta prietenilor. Te pot astepta o multime de probleme, incepand de la hepatita A, pana la HIV si alte boli cu transmitere sexuala. “Pe langa bolile cu transmitere sexuala, mai poti contacta diverse bacterii, paraziti sau germeni care iti pot pune in pericol sanatatea”, a explicat dr. Jennifer Wider, specialist in sanatatea femeilor.

4. Sucul de merisor te scapa de infectiile urinare
Pentru ca studiile realizate in acest sens nu au fost foarte concludente, medicii evita sa recomande ceaiul de merisor pentru tratarea infectiilor urinare. Cu toate acestea, femeile care l-au testat au declarat ca simptomele s-au redus simtitor. “Data viitoare cand simti nevoia frecventa de a urina, ai arsuri in timpul urinarii sau chiar sange in urina, fa-ti de urgenta programare la medicul ginecolog. Nu uita, insa, sa treci si pe la plafar. Ceaiul de merisor va reduce severitatea simptomelor”, a adaugat dr. Wider (sursa: sfatulparintilor.ro).



×