x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ace de cojocul gripei

Ace de cojocul gripei

25 Oct 2005   •   00:00

Graba strica treaba

  • Editorial de de Florin Condurateanu
  • Au existat perioade in medicina cand functiona la turatie maxima o graba a chirurgiei asemanatoare zicalei romanesti: "Graba ca a fetei mari la maritat!". Stiinta a demonstrat in unele situatii ca graba strica treaba. Chiar se intreceau ortopezii intr-un concurs sui generis. Care scoate cel mai repede meniscul din genunchi. Cum meniscul dadea un semn de defectiune se repezea chirurgia ortopedica si-l scotea. Dar mai tarziu s-a vazut ca la oamenii cu meniscul scos se instala mai devreme artroza. Asa ca in genunchi se ajungea sa se frece os pe os. O data cu aparitia artroscopiei si inspectarea cu o camera video a interiorului genunchiului s-au putut face si interventii pe menisc cu acest endoscop. Asa ca, azi se decupeaza o portiune cat mai mica de menisc numai acolo unde este fisurat, ba mai mult in unele situatii chiar se carpeste ruptura meniscului, se cos marginile rupturii. Meniscul ramane pe loc si-si indeplineste rolul. Bineinteles ca exista si situatii cand, din cauza afectarii lui, meniscul trebuie inlaturat. Nu numai doctor Rodica Marinescu, medic primar la Clinica de Ortopedie a Spitalului Colentina explica nuantarea chirurgiei de menisc, dar si prof. dr. Monica Pop, directoarea Spitalului de Urgente Oftalmologice, semnaleaza ca nu e cazul de graba nici in operatiile de cataracta. Cataracta nu trebuie operata decat cand omul nu mai are vedere utila. Abia atunci este indicata operatia si inlocuirea cristalinului afectat cu cristalin artificial care reda vederea. Prof. dr. Alexandru Oproiu atrage atentia ca nici in scoaterea vezicii biliare nu e cazul zorului nejustificat. Vezica biliara se indeparteaza cand are pietre, dar cand este lenesa, cand miscarile ei sunt insuficiente, trebuie incercat intai un tratament medicamentos. Cand vezica nu are calculi si este scoasa doar din pricina proastei motilitati, neplacerile pot continua si dupa operatie fiindca ele erau cauzate de alte boli digestive, cum ar fi ulcerele.

    ×