x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ai B-uri, n-ai dureri de cap

Ai B-uri, n-ai dureri de cap

de Georgeta Licsandru    |    08 Noi 2005   •   00:00
MEDICUL DE FAMILIE
Oboseala, nervozitatea, insomniile, palpitatiile sunt semne ale carentei vitaminelor din grupa B. In general, o alimentatie echilibrata asigura necesarul zilnic de B-uri. Carnea, ouale, lactatele, legumele, fructele, germenii de grau sunt surse foarte bune de vitamine B. La recomandarea medicului, carentele grave se rezolva prin administrarea de suplimente vitaminice fie pe cale orala, fie injectabila. "Vitaminele din grupul B sunt hidrosolubile si intervin in asimilarea glucidelor, proteinelor si lipidelor in organism, in sinteza de ADN si ARN. In acelasi timp joaca un rol important in arderile celulare", precizeaza conf. dr. Dumitru Matei, seful Catedrei de Medicina de Familie, de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila". Si tot B-urile sunt de ajutor in cresterea rezistentei la infectii in sezonul rece, cand organismul este expus virozelor respiratorii, gripei. Complexul de B-uri este indicat in convalescenta, pentru imbunatatirea starii psihice, intarirea rezistentei la stres, intretinerea pielii, a unghiilor si a parului, eliminarea oboselii oculare si a durerilor de cap. B1 intareste inima Vitamina B1 sau tiamina intervine in asimilarea glucidelor si in functionarea sistemului nervos. Deficitul de vitamina B1 determina boala Beriberi, care se manifesta prin scaderea reflexelor (hipotonie), dar care in acest moment este destul de rara. Carentele de B1 se mai intalnesc si se manifesta prin oboseala, pierderea poftei de mancare, tulburari psihice (nervozitate, anxietate) sau digestive (varsaturi, diaree). Un aport alimentar insuficient de vitamina B1 inseamna si tulburari cardiace, care merg de la simplele palpitatii si pana la insuficienta cardiaca. B2 protejeaza pielea "Vitamina B2 sau riboflavina are rol predominant in procesul de crestere, in mentinerea integritatii tesuturilor, a epiteliilor si a mucoaselor. Deficitul provoaca leziuni ale pielii, dar si tulburari oculare. In forme severe, lipsa vitaminei B2 se manifesta prin inrosirea ochilor sau vascularizatie corneeana", arata conf. dr. Dumitru Matei. Carnea, pestele, legumele verzi, drojdia de bere sau graul sunt surse alimentare de vitamina PP sau B3 (niacina). Oboseala, pierderea poftei de mancare, tulburarile digestive sunt simptome de care se plang in general varstnicii sau alcoolicii, categorii expuse carentei de B3. In doze mari, suplimentele cu vitamina B3 contribuie la scaderea nivelului colesterolului in sange. Aceste suplimente trebuie luate cu precautie de catre cei care sufera de insuficienta renala si sunt total contraindicate celor cu ulcer gastric sau diabet. Daca ati pierdut in greutate intr-un timp foarte scurt, daca aveti pielea uscata, nu dormiti bine, sunteti nervosi sau deprimati, diagnosticul poate fi de carenta de vitamina B6 sau piridoxina. "Asociata cu magneziul, vitamina B6 este recomandata in cazul stresului, oboselii, suprasolicitarii nervoase. Intervine insa si in intarirea sistemului imunitar si in sinteza hemoglobinei", precizeaza conf. dr. Dumitru Matei. B9 si B12, antidepresive Cercetatorii americani au aratat ca acidul folic sau vitamina B9 previne hipertensiunea arteriala, datorita efectului sau de relaxare a vaselor sangvine. Acidul folic scade de asemenea riscul tulburarilor sistemului nervos. S-a demonstrat ca persoanele care au un aport alimentar suficient de acid folic sunt mai putin predispuse la depresii. De aceea, in dieta trebuie incluse laptele, branzeturile fermentate, legumele verzi (sparanghel, spanac, broccoli) - surse importante de acid folic. Acesta intervine si in formarea globulelor rosii si de celule noi in organism. In stransa legatura cu acidul folic actioneaza vitamina B12 sau cianocobalamina. Dat fiind ca se gaseste in produsele de origine animala, cei mai expusi carentelor de B12 sunt vegetarienii. Ca si in cazul acidului folic, deficitul de vitamina B12 poate determina aparitia anemiei megaloblastice, pierderi de memorie, labilitate a starii de spirit. SEROTONINA. Vitaminele din grupa B mentin nivelul ridicat de serotonina sau "hormonul fericirii". Serotonina este o substanta care transmite mesaje de la o celula nervoasa la alta, da senzatia de bine a organismului si mentine in activitate si vigilenta cortexul (scoarta cerebrala). Depresia, tulburarile de somn indica un nivel scazut al serotoninei. PELAGRA. Spre deosebire de grau, porumbul este sarac in vitamina B3. O alimentatie bogata in faina de porumb, dar saraca in proteine animale provoaca pelagra, boala caracterizata prin carenta de B3. Pelagra se manifesta prin probleme cutanate (mancarimi, inrosire a pielii), digestive (varsaturi, diaree), psihice (insomnie, dureri de cap, tulburari de memorie).

Sfatul medicului "Dieta dezechilibrata, consumul de alcool, suprasolicitarea fizica sau psihica pot sta la originea carentei de B-uri. In aceste situatii se impun suplimentele cu vitamine din grupul B. De asemenea, recomandam B-urile copiilor, deoarece le asigura buna functionare a muschilor, a sistemului nervos si contribuie la fixarea fierului. La varstnici, complexul de vitamine B impiedica depunerea grasimilor pe peretii vaselor sangvine, incetinind evolutia aterosclerozei", precizeaza conf. dr. Dumitru Matei.

Tratament In primul trimestru de sarcina, medicul de familie prescrie femeilor insarcinate suplimente cu acid folic. Dozele recomandate gravidelor sunt mai ridicate decat in mod normal - cel putin 400 de micrograme pe zi. Astfel sunt prevenite defectele de tub neural la fat. Copiii sunt o alta categorie carora li se suplimenteaza aportul de acid folic. In acest caz scade riscul aparitiei tulburarilor nervoase si al problemelor coloanei vertebrale. Ca medicament, acidul folic este recomandat in anemia megaloblastica - cu administrare pe cale orala sau injectabila.

×
Subiecte în articol: vitamina folic