x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ajutaţi un băieţel de patru ani să vadă!

Ajutaţi un băieţel de patru ani să vadă!

de Irina Munteanu    |    19 Feb 2013   •   17:56

“Dorinel vine de la dorinţă, iar dorinţa mea cea mai mare este ca băiatul meu să vadă”, spune cu durere în suflet mama lui Dorinel. Copilul său ce a împlinit patru ani suferă de “retinopatia prematurităţii”, adică de dezlipire de retină totală, şi are nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală în Statele Unite. Familia copilului nu are, însă, bani pentru aceasta operaţie. Dorin a fost un copil extrem de dorit. Parinţii săi aveau o fetiţă de cinci ani şi îşi doreau foarte mult şi un băieţel. La naştere, micuţul cântărea doar 1 kilogram şi 200 de grame. Mariana Tilică, mama, spune: “Din cauză că am avut probleme pe perioada sarcinii, l-am născut prematur pe Dorinel, la 28 de săptămâni, şi de aceea ca i-au fost afectaţi ochişorii, deci are retinopatie de prematuritate”. Din păcate, părinţii nu au ştiut din timp de problema copilului. Abia când acesta avea şase luni medicii i-au descoperit cumplita afecţiune. “Este grav, eu nu am ştiut că boala evoluează foarte repede. Daca aş fi ştiut la stadiul unu, stadiu doi, stadiu trei, situaţia se putea remedia la noi în ţară, dar pentru stadiile patru şi cinci numai la o clinică din străinătate mai putem avea speranţe”, spune mama. Intervenţiile de care are nevoie Dorinel se fac numai în strainatate, la mii de kilometri depărtare, în Statele Unite ale Americii, în Detroit, la Spitalul Williams Beaumont. Veniturile familiei sunt prea mici pentru a suporta deplasarea în America şi costul operaţiilor.

“Am găsit pe internet această clinică unde au mai fost şi alţi părinţi şi au rezolvat problema copiilor lor. Aş dori să ajung şi eu acolo cu el. Dar totul costă peste 30.000 de dolari, e o suma foarte mare, foarte mare pentru noi”, spune Mariana Tilica.

Cei care vor să îl ajute pe micuţul Dorinel să îşi recapete măcar parţial vederea pot dona în conturile deschise la BCR, pe numele Tilica Mariana: RO68RNCB0579040596800001 (lei) şi EO41RNCB0579040596800002 (euro). Mai multe detali puteţi găsi pe blogul http://dorintilica.blogspot.ro/.


×
Subiecte în articol: anunt umanitar