x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate "Aş opri şi timpul pentru Rareş"

"Aş opri şi timpul pentru Rareş"

de Ionela Gavriliu    |    27 Noi 2009   •   00:00
"Aş opri şi timpul pentru Rareş"

Când micuţul Rareş Alexandru a zâmbit pentru prima dată în braţele sale într-o frumoasă zi de mai Diana Cozma, o femeie de 31 de ani din Timişoara, a înţeles că viaţa ei este împlinită. Avea o situaţie materială bună, un soţ drag şi acum copilul îi desăvârşise viaţa. După nici trei zile de fericire deplină, diagnosticul de "chist porencefalic" a aruncat-o în disperare. Disperarea de a-şi salva copilul cu orice preţ.



Rareş Alexandru are un chist de aproximativ 3 cm în diametru pe creier şi o malformaţie la ochiul stâng ce este vizibil mai mic decât cel drept. În limbaj medical, diagnosticul sună extrem de complicat: "masă chistică temporală stânga extranevraxială, necomunicantă cu ventriculii - chist neuroglial de fisură choroidală sau chist arahnoidian; atrofie globală emisferică stângă; microftalmie stânga şi atrofie de nerv optic stâng". Pe fondul acestor afecţiuni Rareş, care are abia 6 luni, suferă şi de o tulburare de coordonare motorie centrală şi lipsa vederii la ochiul stâng.

"Pentru noi, ca părinţi, a fost foarte greu să acceptăm că băieţelul nostru iubit, primul nostru copil, multdorit şi căutat din timpul sarcinii, s-a născut cu probleme", povesteşte îndurerată mama.

"AI SENZAŢIA CĂ LUMEA SE SFĂRŞEŞTE, CĂ NU-ŢI AJUNGE AERUL..."
Şocul aflării unei astfel de veşti, ce i-a spulberat imensa bucurie din primele trei zile, nu poate fi explicat în cuvinte. "Un gol imens, negru, negru, negru... totul e adânc şi rece şi nu mai poţi să respiri, ţi se taie picioarele şi apoi simţi un curent rece care îţi străbate tot corpul, de sus în jos. Greu, foarte greu... Şi lacrimi fierbinţi şiroaie. Iar în minte persistă un singur gând: «Nu, nu se poate, nu, nu, nu, nu, nu...». Şi ai senzaţia că lumea se sfârşeşte, că nu-ţi ajunge aerul, că nimic din ce ar putea spune sau face cei din jurul tău nu te-ar putea ajuta să te simţi mai bine. Şi o speranţă că poate s-au înşelat medicii. Apoi dorinţa nebunească şi imposibilă ca totul să fi fost doar un vis. În timp acel «nu» se transformă în «de ce?», "cu ce am greşit să avem parte de aşa necaz? de aşa suferinţă?", rememorează treptele durerii mama lui Rareş. A urmat o perioadă de izolare din partea proaspetei mămici, care nu mai suporta telefoanele de felicitare ce veneau din toate părţile şi o răneau nespus, pentru că doar familia ştia prin ce coşmar trece ea, alături de soţ şi de micuţ. Şi a urmat ridicarea, lupta cu orice preţ şi dorinţa de a acţiona rapid pentru a nu-i zdrobi şansele copilaşului.

SINGURA VARIANTĂ SALVATOARE - OPERAŢIA PE CREIER

După ce au consultat mai mulţi medici neurochirurgi din Timişoara, Bucureşti, Budapesta şi Treviso, părinţii au obţinut o opinie unanimă: Rareş trebuie supus unei intervenţii chirurgicale pe creier, nu mai târziu de vârsta de un an. "Simt cu durere, şi cu speranţă, în acelaşi timp, că a început numărătoarea inversă. Am sperat de la început că vom scăpa de operaţie, mai ales că evoluţia copilului este pozitivă. Creşte, ia în greutate, nu face crize, de trei luni facem recuperare medicală prin terapia Vojta. Adică exerciţii pentru recuperarea motorie, e stimulat. Dar, chiar dacă chistul nu s-a mărit, din păcate acesta exercită un efect compresiv pe zona din jur. Ceea ce înseamnă că, după ce craniul se va închide complet, presiunea poate fi foarte mare, iar efectele pe care le-ar provoca chistul pot fi ireversibile. Aşa că operaţia în următoarele luni este singura variantă", explică mama.

"ORICĂT DE GREU SAU DE RUŞINE NE-AR FI, AM CERE AJUTOR ŞI ÎN GENUNCHI..."

Operaţia salvatoare costă în jur de 12.000 de euro şi va fi efectuată în Germania sau Italia, în funcţie de răspunsurile pe care le vor primi în curând de la clinici. Suma este peste posibilităţile materiale ale familiei. "Nu suntem săraci, suntem o familie care se descurcă relativ bine şi pot să spun foarte sincer că avem un trai decent. Cu un împrumut din bancă şi cu economiile noastre am început chiar să ne construim o casă, acum locuim cu chirie, care s-a oprit însă la stadiul de "construcţie la roşu", din lipsa fondurilor. Eu le spun tuturor celor care ne-ar putea condamna pentru că cerem ajutor: pentru ca Rareş să fie bine, oricât de greu sau de ruşine ne-ar fi, am cere ajutor în genunchi dacă ar fi nevoie. Pentru că nimic nu e prea mult sau prea greu când e vorba de el", spune cu încredere mama. În acest moment părinţii au 2.000 de euro din întreaga sumă necesară.

Ajutaţi-l pe Rareş!
"Acuma, după şase luni, când privesc în urmă, revăd şi simt frânturi din tot ce-a fost şi din ce am trăit. Încă doare, dar am învăţat să trăiesc cu durerea. Iar momentul pe care mi-l aduc aminte cel mai clar şi pe care îl retrăiesc iar şi iar... la infinit, este cel în care l-am avut prima dată pe Rareş lângă mine. Slăbuţ, roşu, cu faţa mică, ochii închişi. Dac-aş putea da timpul înapoi... şi-apoi să-l opresc pentru totdeauna pe secunda aceea în care îl aveam lângă mine, aşa liniştit, frumos, fără să ştiu că e bolnăvior, secunda în care nu simţeam altceva decât o imensă fericire. EU şi EL."

Cei care vor să-l ajute pe Rareş, pot face donaţii în conturile deschise la BCR, agenţia Budai Deleanu, Timişoara. Titular cont Cozma Diana Dragoslava.

Cont în euro: RO 11RNCB 0565 1131812 30002

Cont în lei: RO 38RNCB 0565 1131812 3001

codul SWIFT: RNCBROBU

Cei care vor să contacteze familia o pot face pe mail la adresa: pdragoslava@yahoo.com.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete