Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat, în exclusivitate la rubrica Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea de la Antena 3 CNN, cum afectează căldurile foarte mari creierul și a oferit sfaturi pentru această perioadă.
”România, și mai ales sudul țării, este prins de această caniculă. Canicula este un fenomen general care afectează aerul, afectează apa, afectează comportamentul, tot acest fenomen de caniculă se reflectă, desigur, și asupra omului, ca structură, dar și asupra activității pe care o are.
”Cel care suferă este creierul”
În primul rând, cel care suferă este organul de comandă, creierul. Toate funcțiile cerebrale nu mai pot funcționa normal, pentru că asupra lor vine această căldură.
La 38° mai bine întrerupem activitatea sau ne retragem într-o încăpere cu aer condiționat pentru că, la activitatea la temperaturi ridicate, creierul suferă.
Suferă activitatea cerebrală, ca structură, neuronul nu mai merge, nu mai poate să se concentreze, nu mai poate să-și desfășoare activitatea. Iar activitatea vasculară, suportul vascular al celulelor, nu își mai poate desfășura activitatea”, explică prof. dr. Vlad Ciurea.
”Hipoxia duce la lucruri foarte grave”
”Iar hipoxia, adică mai puțin sânge, mai puțin oxigen în creier, duce la lucruri foarte grave. Pe deoparte nu te mai poți concentra, ești confuz, ai tulburări cognitive, de cunoaștere, de memorie, de organizare, de scriere, de pierdere, iar decizia noastră este greșită. Deci nu putem, sub o căldură foarte mare, să luăm decizii corecte. Noțiunea pe care o folosim noi este oboseala. Da, nu doar că suntem obosiți, suntem epuizați”, mai spune medicul.
”Hidratarea este vitală”
”Și atunci, ce facem? În primul rând trebuie să luăm măsurile de prevenție. Îmbrăcăminte cat mai lejeră, și o hidratare cat mai bună.
Consumați, consumați, consumați lichide. Nu mă refer aici la lichide grele, la băuturi grele, mă refer la apă. Cât mai multă apă la temperatura camerei, nu în cantitate mare, ci câte o gură. Și o alimentație cat mai ușoară. Pentru că întreg organismul și celula nervoasă să fie cat mai relaxate.
Și o activitate în limitele posibilităților. Mai bine cu pauze mai lungi, cu întreruperi, mai bine cu limitare a activității în perioada de maximă căldură, la prânz, și cu ieșit cat mai puțin în exterior, unde expunerea este foarte puternică.
Trebuie să protejăm, de asemenea, vârstele extreme. Copilul foarte mic și persoanele foarte în vârstă”, a precizat medicul Vlad Ciurea.