CERCETARE
Identificarea in sistemul nostru imunitar a unei noi molecule care poate ucide celulele canceroase este subiectul unui interviu publicat in numarul de la 23 februarie al revistei Paris Match. Autorul acestei formidabile descoperiri, datatoare de speranta, este profesorul Laurence Zitvogel, de la Institutul Gustave-Roussy din Villejui (Franta). Pentru a intelege mecanismul descoperirii sale, prof. Laurence Zitvogel face mai intai o prezentare a celulelor care formeaza sistemul nostru imunitar. Astfel, monocitele macrofage sunt primele care ajung la locul invadat de celule tumorale pentru a secreta substante destinate a atrage atentia celorlalte celule din sistemul imunitar. Al doilea nivel il reprezinta dendriticele, celule cu rol "educativ" asupra limfocitelor ucigase, care se arunca in lupta. Limfocitele N.k. - "natural killers" - (al treilea nivel celular) au misiunea ca, in momentul primirii semnalului, sa declanseze asaltul asupra celulelor tumorale sau a altor elemente, cum ar fi virusurile. Limfocitele T, celule de tip santinela, au rolul de a memora toate datele privind "dusmanul" si sa avertizeze imediat ce acesta revine. Acest tip de limfocite ucid celulele canceroase, dar intr-un termen de aproximativ zece zile. Limfocitele B au misiunea de a pazi anticorpii. Acestea sunt doar o parte din celulele care formeaza sistemul nostru imunitar. Trebuie stiut ca toate aceste celule imunitare sunt capabile de a secreta substante care asigura "dialogul" intre ele.
Competitie
In momentul formarii primelor celule canceroase se declanseaza o competitie intre celulele maligne ce se inmultesc si sistemul imunitar. Problema este ca aceste celule canceroase, foarte inteligente, isi fac extrem de rapid un prieten din limfocitele T, numite limfocite spion. Din pacate, limfocitele T spion iau celulele canceroase drept tesut sanatos. Mai mult, in cancer, limfocitele spion se multiplica rapid, limitand actiunea contra celulelor maligne. Celulele spion utilizeaza o arma fatala: o substanta prezenta in organism numita T.g.f. beta. Meritul echipei profesorului Laurence Zitvogel este de a fi depistat in sistemul imunitar al soriceilor o noua celula hibrid care apartine familiei dendriticelor. Aceasta celula este capabila de a ucide in mod direct celulele canceroase. Este prima celula a sistemului nostru imunitar care stie sa se deplaseze direct la celula canceroasa, sa o recunoasca si sa o distruga in doar patru ore. Aceasta celula ucigasa - I.k.d.c. - are capacitatea de a recunoaste pana la 70% dintre celulele tumorale, in timp ce limfocitele N.k. reusesc sa depisteze mult mai putine. MEDICAMENTE. Pentru a creste numarul celulelor care stiu sa le ucida pe cele tumorale, profesorul Laurence Zitvogel, de la Institutul Gustave-Roussy din Villejui (Franta), a administrat soriceilor doua produse anticanceroase (glivec si interleukine). Dupa 15 zile, cercetatorii au constatat ca metastazele au disparut. Concluzia: asocierea dintre cele doua medicamente are ca rezultat crestere celulelor care ne apara de cancer. PROIECTE. Izolarea celulei care recunoaste si extermina cancerul reprezinta o sansa formidabila in lupta contra neoplasmelor. Profesorul Laurence Zitvogel a anuntat ca, in curand, va incepe un experiment clinic in care vor fi inclusi pacienti suferinzi de cancer al ovarului rezistent la chimioterapie si pacienti cu sarcom gastro-intestinal rezistent la Glivec, pentru a stabili in ce masura asocierea dintre cele doua medicamente anticancer contribuie la proliferarea celulelor antitumorale.Citește pe Antena3.ro