x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Canicula. De ce este important să ne hidratăm

Canicula. De ce este important să ne hidratăm

18 Iul 2015   •   11:49
Canicula. De ce este important să ne hidratăm

În perioadele caniculare este extrem de important să ne hidratăm. Mai jos explicăm de ce este necesar să ne preocupe acest aspect.

Hidratarea nu este un moft, ci o necesitate. Organismul are nevoie de lichide care să-l menţină într-o stare optimă de funcţionare. Iar când vorbim despre lichide nu trebuie să ne gândim doar la apă, ci şi la ceaiuri, sucuri, limonadă, supe. Tot lichide sunt şi cafeaua, berea, vinul şi alte băuturi, însă consumul lor trebuie să fie cât mai redus, mai ales în zilele caniculare. 
De ce este importantă hidratarea?
Pentru a supravieţui, organismul are nevoie de apă sau de alte lichide sănătoase. Fiecare celulă, ţesut sau organ funcţionează normal doar dacă îşi primeşte porţia optimă de lichide. Hidratarea este unul dintre cele mai importante procese nutriţionale, care presupune reînlocuirea fluidelor pe care organismul le pierde în timpul activităţilor fizice. Hidratarea corespunzătoare ne asigură o piele elastică şi luminoasă, o vulnerabilitate mai scăzută în faţa stresului, o minte activă pe parcursul zilei şi o funcţionare normală a tuturor organelor.

Sfat: Fă din hidratarea zilnică o obişnuinţă, un reflex, pentru că în acest fel scade substanţial riscul apariţiei multor tipuri de cancer.

Apa, lichidul vital
Nu mai e o necunoscută faptul că nu orice lichid îţi face bine. Trebuie să le consumi doar pe cele sănătoase şi nutritive. Prima în topul lichidelor bune este apa. Dar şi aici avem mai multe opţiuni. Apa plată sau apa pură de izvor sunt cele mai recomandate. Dacă ai o muncă  solicitantă din punct de vedere fizic sau faci sport, este indicat să bei apă minerală pentru a înlocui substanţele pe care organismul le-a pierdut. În ceea ce priveşte apa de la robinet, există multe suspiciuni cu privire la calitatea ei. Ea este potabilă, verificată, însă tot mai puţini consumatori o beau, preferând să o folosească doar fiartă (pentru gătit, pentru ceaiuri sau cafea).

Sfat: Persoanele care muncesc foarte mult, cele care iau medicamente şi sportivii trebuie să bea o cantitate şi mai mare de apă pe parcursul unei zile.

Alte lichide bune
După apă, urmează şi alte lichide pe care le poţi bea cu mare încredere. Ceaiurile de plante, limonada, sucurile naturale pot fi consumate pe parcursul fără probleme. Pe lângă faptul că te hidratezi, îi aduci organismului un aport important de nutrienţi. Este bine să prepari ceaiul din plante naturale, limonada din lămâie, iar sucurile din fructe. Pentru a îndulci ceaiul şi limonada foloseşte miere, sucanat sau zahăr brun.

Ce să nu bei pe caniculă
Când temperaturile urcă exagerat în termometre, organismul are nevoie de şi mai multe lichide. Din păcate, mulţi înţeleg să îşi stingă setea cu lichide de proastă calitate, care nu numai că nu îi scapă de sete, dar le şi agresează organismul. Evită să consumi sucurile acidulate din comerţ, băuturile energizante, băuturile alcoolice, cafeaua şi berea în exces. Alcoolul nu face casă bună cu gradele ridicate, iar berea şi cafeaua trebuie consumate doar moderat.

Fereşte-te de deshidratare!

Dacă faci parte din categoria celor care uită să bea apă cu orele sau beau doar atunci când organismul le cere imperios acest lucru, poţi cadea în capcana deshidratării. Aceasta se instalează fără să-ţi dai seama şi te ia pe nepregătite. Simptomele specifice deshidratării sunt: ameţeală, oboseală, dureri de cap, de muşchi, iritabilitate, lipsă de energie şi de productivitate.

×
Subiecte în articol: hidratare in canicula