Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În caz de accident nuclear major, riscurile de a fi atins de radiaţiile pe care le emit particulele radioactive sunt de două feluri, explică specialiştii citaţi de cotidianul francez Le Monde.
În primul rând, există un risc de iradiere în apropierea sursei radiaţiilor, care priveşte în primul rând personalul care se ocupă de instalaţiile nucleare sau echipele de salvatori/intervenţie. În al doilea rând, există un risc de contaminare a populaţiilor vecine sau ceva mai îndepărtate, dacă intervine şi vântul, care poartă pulberile sau gazele radioactive dintr-o parte în alta.
Această contaminare este externă, când pulberile se depun pe piele. Şi internă, atunci când elemente radioactive penetrează în corp pe cale respiratorie, prin absorbţia de alimente sau de băuturi contaminate sau prin intermediul unei răni, de exemplu. Consecinţele depind, astfel, de doza absorbită, care ea însăşi este în funcţie de intensitatea sursei radioactive, de proximitatea sa, de natura radiaţiilor emise şi de timpul de expunere. Când are loc un accident grav, mai multe elemente radioactive foarte nocive – cesiu, stronţiu, gaze rare precum krypton-ul şi xenon-ul – sunt susceptibile de a fi răspândite în atmosferă. Toate aceste produse sporesc posibilitatea producerii de mutaţii în celule pe care le iradiază, riscul principal în caz de contaminare fiind acela de a face un cancer. Din acest punct de vedere, pericolul cel mai mare este fără îndoială cel al unei contaminări cu iod radioactiv.
Emis sub formă gazoasă, iodul inhalat are proprietatea de a se fixa foarte rapid în tiroidă, provocând iradierea glandei. Când populaţia ameninţată nu a putut fi evacuată din zona afectată, mijlocul cel mai la-ndemână de prevenţie este distribuirea de pastile de iod, în special bebeluşilor, tinerilor şi femeilor însărcinate.
Autorităţile japoneze au început distribuirea acestor pastile. Pentru a se evita sau limita fixarea iodului radioactiv, trebuie absorbit, în interval de o oră (care precede sau urmează inhalării) a iodului stabil (neradioactiv). Acesta saturează tiroida şi împiedică fixarea ulterioară a elementului radioactiv.
Coordonatorul compartimentului care monitorizează situaţia radiaţiilor în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică din România, dr. Alexandra Cucu, a explicat pentru România Actualităţi că efectele expunerii la radiaţii depind de mai mulţi factori - tipul radiaţiilor, durata expunerii, cantitatea sau părţile corpului care sunt expuse - însă în general există două tipuri de urmări, unele ce pot apărea în timp, iar altele imediate.
“Unele somatice, care sunt vizibile sub forma modificărilor de tip vomă, diaree, cefalee, deci practic cele patru afectări, sindromul hemoragipar, digestiv şi infecţios, şi afectarea stocastică, de lungă durată, manifestată prin două afecţiuni - cancerigenă şi, nu în ultimul rând, o acţiune genetică asupra descendenţilor persoanelor expuse. De aceea, pericolul reprezentat de radiaţii e unul pentru care nu există doză limită, există doză recomandată la care suntem protejaţi, dar nu există un nivel sigur de radiaţii, este perfect să ne expunem cât mai puţin”, a explicat aceasta, citată de Rador.
Citește pe Antena3.ro
Specialistul român a urmărit, pe cât posibil, situaţia din Japonia, şi afirmă că “pentru persoanele din apropierea centralei s-au luat măsurile de evacuare, adăpostire, deci practic de protejare a personalului din zonele în care există niveluri îngrijorătoare de radiaţii”.
Aceasta a dat asigurări că “există mecanisme internaţionale de notificare a depăşirii nivelurilor de radiaţii coordonate de Agenţia pentru Energie Atomică de la Viena şi există mecanisme naţionale de identificare a oricărei creşteri, respectiv reţeaua de monitorizare a Ministerului Mediului.”
Cât de departe se poate întinde un nor radioactiv?
“Depinde de condiţiile atmosferice, de circulaţia curenţilor, dar în general nu poate ajunge la 9.000 kilometri, cât avem noi faţă de Japonia”, este de părere Alexandra Cucu.
