Cersetoria ca job

De multe ori suntem opriti in drum de oameni cu "mana intinsa" si tot de multe ori, manati de milostenie, ne scotocim in buzunare sa-i "ajutam" pe cei care apeleaza la bunatatea noastra!

Am auzit de curand o poveste adevarata legata de acest aspect al vietii cotidiene - cersetoria - , care te cam pune pe ganduri inainte "sa ti se faca mila". Poveste din strainatati... cu protagonisti de pe la noi.

In Franta, orasul Ferney-Voltaire, la granita cu Elvetia, la numai cateva minute de Geneva, intr-un supermarket al carui nume l-am uitat.

Un loc in care constientizezi ca "civilizarea" populatiei se face in primul rand cu banul. Pentru ca oamenii sa fie ordonati - sa duca de unde au luat carucioarele cu care au facut cumparaturile si sa nu le lase prin parcare - exista un sistem: cand iei caruciorul, trebuie sa introduci o moneda - 1 euro - , pe care o recuperezi cand il duci inapoi. Aceasta metoda insa a dezvoltat o practica potrivita ca o manusa pentru o alta categorie de oameni, culmea sau nu, veniti din Romania! Persoana care mi-a relatat cum se poate trai foarte bine fara sa faci nimic intr-o tara cu standarde inalte s-a dus sa-si recupereze moneda (sau sa lase caruciorul de cumparaturi). Acolo, o femeie "sarmana" a rugat-o intr-o franceza stalcita sa-i dea ei "banutul" recuperat. Omul vorbea romaneste cu sotia, iar "sarmana" l-a auzit si... au intrat in vorba. Femeia a recunoscut un compatriot si, nostalgica, pentru a-si ostoi aleanul de casa, s-a destainuit in limba materna. Nu era catusi de putin o nevoiasa, dimpotriva... Este din Timisoara si a ajuns in Franta cu vreo sapte ani in urma, cu o parte din familie. Vazand acest "stil" in supermarketurile de pe-acolo, s-au impartit: fiecare membru al familiei la cate un astfel de magazin. Numai ea castiga in jur de 50 de euro pe zi...! Acum le-a facut copiilor case... Nu stiu cati oameni din Romania care trudesc din greu pentru fiecare leut au reusit sa cumpere case copiilor, insa, iata ca unii care "trudesc" pentru a-si "vinde povestea" reusesc ceea ce anii grei de munca si sudoare nu pot face.

O alta poveste de referinta, dar intr-un alt sistem - de data asta se intampla in Romania - , este aceea a unei femei miloase din Bucuresti. Drumul zilnic catre munca o poarta printr-o intersectie in care statea o cersetoare imbrobodita cu aceeasi basma de ani in sir. Parea tare nevoiasa, iar milostiva noastra scotea din buzunar, de fiecare data cand trecea pe langa femeia necajita, cativa banuti, pentru a-i asigura o paine. Intr-o buna zi, venind de la munca, a intrat in magazinul de peste drum. S-a oprit la o pereche de dresuri. I-a luat din raft, s-a uitat lung la ei... la pret... "Sunt foarte buni, dar sunt si foarte scumpi", si-a spus femeia, lasandu-i la loc in raft. Ridicandu-si privirea constata cu stupoare ca, in fata ei, avand in cos vreo trei perechi din dresurile pe care ea nu si le putea permite, era "sarmana" de vizavi, dar de data asta fara basma si in postura de client bine garnisit.

Au potopit-o sentimente contradictorii: furie, frustrare, rusine. Se simtea pacalita si-i parea rau de banii munciti pe care ii dadea zilnic cersetoarei. Asta a fost o lectie pentru ea si de atunci nu mai are mila pentru astfel de oameni.

Nu stiu daca este o lectie buna insa. Astfel de experiente ne pot face insensibili la suferinta altora. Iar suferinta unora chiar este reala! Nu este acoperita de basmale destramate si naclaite cu valoare de masca.

Spunea o data un preot la predica: "Celor care-ti cer «bani de paine», bine este sa le dai chiar paine (desi s-ar putea sa ai surpriza sa te boscorodeasca nemultumiti). Este greu sa discerni cine are nevoie reala de ajutor si cine si-a facut o meserie din a-ti cere ajutorul, dar nici sa uiti de compasiune nu este o solutie. Nu este bine sa-i incurajezi pe unii sa traiasca numai pe spinarea altora, dar nici nu poti sa omiti ca sunt multi oameni disperati care chiar sunt la mila noastra!".